Olli Rehn critică Grecia pentru slabele progrese în aplicarea reformelor

0

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, critică autorităţile elene pentru slabele progrese în ceea ce priveşte aplicarea drasticelor reforme de care Grecia are nevoie pentru a depăşi criza, semnalează luni agenţia spaniolă de presă EFE, care citează Die Welt.

„Grecia trebuie să-şi accelereze reformele economice şi să asigure aplicarea integrală a programului de privatizări”, declară Olli Rehn pentru ziarul german.
Comisarul european cere încetarea disputelor dintre diferitele partide politice şi ajungerea la un consens pentru depăşirea crizei. Potrivit acestuia, ‘este iluzoriu să se creadă că există alternativă la programul de reforme’.

Pe baza declaraţiilor unor înalţi diplomaţi ai UE, pe care nu-i numeşte, ziarul german asigură că în cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI) există îndoieli cu privire la acordarea de noi credite Greciei.

În acest sens, subliniază că dacă FMI ar refuza plata tranşei de 12 miliarde euro prevăzută pentru luna iunie, europenii s-ar vedea obligaţi să furnizeze aceşti bani suplimentari.

Olli Rehn cere de asemenea ca Germania să sprijine fără rezerve pachetul de ajutoare de 78 miliarde euro pentru Portugalia, care va fi discutat luni de miniştrii de finanţe din zona euro.

„Nu se poate merge înainte fără Germania şi disponibilitatea ei de a asigura stabilitatea euro”, recunoaşte Olli Rehn, care mai subliniază că, ‘ajutând Portugalia cu decizii stricte dar realiste, protejăm totodată refacerea economiei Germaniei şi economiile cetăţenilor germani’.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.