Şeful MCSI: Cu cele 84 milioane euro de la UE, România poate acoperi zonele albe cu internet broadband

0

România are, la ora actuală, o acoperire naţională bună cu internet broadband (internet de bandă largă, n.r.), deşi între 80 şi 90% din populaţie nu este abonată la un astfel de serviciu, iar cele 84 de milioane euro de la Uniunea Europeană /UE/ sunt suficiente pentru ca ‘zonele albe’ să beneficieze de broadband, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale /MCSI/.

‘Referitor la dezvoltarea internetului broadband în România, sunt două statistici făcute la ora actuală: una făcută de mediul privat care situează acoperirea de broadband undeva la 90%, iar o statistică făcută de ANCOM ne situează undeva la 80%.

Ne situăm în privinţa calităţii internetului pe primele locuri în lume. Există însă câteva zone albe în România. Cu cele 84 de milioane euro de la Uniunea Europeană sperăm să acoperim aceste zone cu internet broadband. Din estimările noastre, a reieşit faptul că cele 84 de milioane de euro sunt suficiente pentru acest lucru’, a afirmat Vreme.

Potrivit oficialului MCSI, în prezent România ocupă poziţia a patra în Europa în ceea ce priveşte comunicaţiile.

‘Ţinând cont de calitatea comunicaţiilor, mulţumesc marilor operatori, dar îi şi provoc să vină cu noi tehnologii să dăm un sens nou comunicaţiilor din România. La ora actuală, strategia noastră nu poate fi decât strategia Uniunii Europene, cu cele şase axe strategice’, a menţionat şeful MCSI.

La începutul acestui an, ministrul Comunicaţiilor a dat asigurări că suma de 84 milioane de euro, alocată României de către Uniunea Europeană /UE/ pentru dezvoltarea reţelei de broadband şi blocată în cursul anului 2010, va ajunge din nou în ţară tot pentru acelaşi scop.

‘Cele 84 de milioane de euro alocate de Uniunea Europeană pe proiectul de broadband sunt blocate, deoarece în prima jumătate a anului trecut au existat nişte ezitări la nivel de decizii. Cei de la UE, în Agenda 2020, au introdus acel indicator prin care 50% dintre gospodării să poată avea acces la internet broadband de 100 Mb.

În prima parte a mandatului meu am făcut o analiză în sensul de a vedea dacă se putea transfera acea sumă (84 milioane euro, n.r.) către e-Guvernare. Cea mai bună soluţie este să mergem cu cei 84 milioane de euro pe dezvoltarea broadbandului’, a explicat Vreme.

Acesta a adăugat că, în prezent, o echipă inter-ministerială lucrează la elaborarea unui proiect pe acest segment, ce va fi prezentat în prima săptămână a lunii februarie la Bruxelles în vederea deblocării celor 84 milioane de euro.

În 2010, MCSI îşi anunţa intenţia de a transfera suma de 84 milioane de euro alocată de către UE pentru broadband către platforma eRomânia.

La scurt timp, reprezentanţii Comisiei Europene au solicitat autorităţilor de la Bucureşti argumente care să confirme ‘acoperirea’ şi ‘rezonabilitatea’ tarifelor de internet mobil în România pentru a schimba destinaţia sumei în cauză.

În acest sens, ANCOM a întocmit un studiu referitor la acoperirea broadband la nivel naţional, din care reieşea faptul că, în martie 2010, în România existau 846 de localităţi cu populaţie de peste 200.000 de locuitori (0,94% din populaţia României) şi 76.505 gospodării, care aveau acoperire în cazul reţelor de acces de comunicaţii electronice care să permită furnizarea de servicii de comunicaţii electronice broadband.

Câteva luni mai târziu, tot ANCOM şi-a înnoit analiza, care arăta faptul că investiţiile private realizate de către operatorii de comunicaţii au condus la o acoperire de 99% din populaţia României cu acces la infrastructura de comunicaţii în bandă largă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.