Sibex: 4.200 contracte încheiate, cu o valoare de 37,6 milioane de lei

0 3

Investitorii de pe segmentul derivatelor au tranzacţionat şi în cea de-a doua şedinţă a săptămânii de pe piaţa Sibex într-un context dominat de scăderi, direcţie corelată cu evoluţia burselor europene şi cu semnale date de piaţa futures din SUA.

Această menţinere în zona „roşie” nu a împiedicat însă investitorii să tranzacţioneze cu destul de multă intensitate, lichiditatea pieţei menţinându-se peste media lunii curente. La ora 17.30 se puteau observa peste 4.200 contracte, cu o valora de 37,6 milioane de lei, aceasta fiind peste cea din toată piaţa BVB.

Unul dintre aspectele interesante ale şedinţei a fost reorientarea investitorilor către produsele noi ale Sibex, acestea câştigând din ce în ce mai mult teren, în acest sens remarcându-se derivatele pe acţiunile Fondul Proprietatea şi cele pe paritatea euro/dolar, bineînţeles alături de consacratul produs derivat pe Dow Jones, dar şi de derivatele pe acţiunile SIF5, care s-au menţinut în top.

Pe segmentul valutar s-a consemnat cel mai bun volum de contracte EURO/USD_RON, de la lansarea acestui produs, care a avut loc luna trecută. Participanţii au încheiat, până la ora 17.30, un număr de 345 contracte pe simbolul menţionat, vizând scadenţa scurtă.

Miza a fost pusă pe un dolar mai puternic, moneda unică europeană depreciindu-se cu 0,21%, până la un nivel de 1,418 dolari. Pe plan extern, se crede că euro ar putea să-şi continue deprecierea faţă de dolar până la minimul ultimelor două luni, după ce moneda europeană a scăzut sub nivelul suport în două grafice Fibonacci diferite, conform unei analize a Bank of Tokyo bazată pe modele de tranzacţionare. De asemenea, moneda unică continuă să stea sub presiune, datorită îngrijorărilor privind criza datoriilor suverane.

Cel mai lichid produs s-a menţinut contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average cu 2.356 contracte realizate până la 17.30. Lichiditatea ridicată de pe acest produs a fost elementul principal care a determinat atingerea unei valori foarte ridicate a tranzacţiilor de la Sibex.

Participanţii au tranzacţionat în special pe scadenţa scurtă (iunie) şi au estimat scăderi importante, minimul zilei fiind atins înainte de deschiderea de pe Wall-Street. Bursa americană a deschis pe scădere, sub presiunea unei perspective negative a companiei Hewlett-Packard, respectiv sub influenţa datelor în scădere din sectorul imobiliar american, numărul autorizaţiilor pentru construcţia de case reducându-se în aprilie, conform raportului „Building permits”.

La Sibex, cotaţia DEDJIA_RON pierdea 95 puncte pentru scadenţa iunie şi 70 puncte pe septembrie, conform datelor de la ora 17.30. Scăderi de 55 şi 25 puncte se observau pe scadenţele decembrie 2011 şi martie 2012, dar pe volume mici.

De remarcat a fost interesul pentru derivatele pe acţiunile „Fondul Proprietatea”, numărul contractelor situându-se, la ora menţionată, la peste 500. Tranzacţiile au fost încheiate în contextul menţinerii trendului descendent al cotaţiilor, în ton cu evoluţia pe piaţa suport, unde s-a consemnat o scădere de 1,04% a preţului FP. La Sibex, cotaţia DEFPR iunie pierdea 1,69% iar cea pe septembrie 1,61%.

Pe segmentul financiar, evoluţia cotaţiilor derivatelor pe acţiunile SIF5 Oltenia a fost una negativă. Până la ora 17,15 participanţii au realizat circa 630 contracte DESIF5 iunie, cotaţia de la ora menţionată scăzând cu 1,02 %. Pe scadenţa septembrie se observau aproape 250 de contracte, cotaţia coborând cu 1,89%. O scădere de 1,38% se observa şi pentru decembrie anul curent, pe un volum redus.

Pe segmentul mărfuri, uncia de aur s-a depreciat, la ora 17.30 fiind vizibilă o scădere cu 17,8 dolari a preţului de cotare, numărul contractelor SIBGOLD_RON situându-se la 138. Piaţa metalelor preţioase a fost influenţată în ultima vreme de faptul că miliardarul George Soros, care în ultimii doi ani a pariat puternic pe acestea, îşi vinde deţinerile fizice de aur, după ce metalul galben a atins recordul istoric în acest an.

Pe de altă parte, John Paulson, managerul fondului de hedging Paulson & Co, mizează în continuare că raliul aurului va continua.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata