Un american a mâncat cel de-al 25.000 Big Mac din viaţa sa

0

Un gardian de închisoare pensionar a mâncat marţi cel de-al 25.000 Big Mac din viaţa lui, în cadrul unei ceremonii, la un fast-food McDonald”s din orăşelul în care trăieşte, Fond du Lac, la 39 de ani după ce a servit primul sandwish de acest fel, conform publicaţiei britanice The Telegraph.

Cartea Recordurilor Guinness i-a recunoscut „performanţele” lui Don Gorske încă de acum trei ani,când acesta mâncase cu 2.000 de sandvişuri Big Mac mai puţin. Pensionarul în vârstă de 59 de ani a precizat că nu intenţionează să se oprească aici.

„Am să mănânc Big Mac până la moarte. Nu am nicio intenţie să mă opresc sau să schimb ceva din dieta mea alimentară. Este felul meu preferat de mâncare. Nu s-a schimbat nimic de 39 de ani şi în fiecare dimineaţă când mă trezesc abia aştept să-mi mănânc sandvişul”, a declarat el.

Don Gorske, care apare şi în documentarul din 2004 „Super Size Me”, care abordează critic industria fast food, nu corespunde deloc stereotipului despre supraponderalii consumatori de „junk food”. Groske este suplu şi face mişcare regulat. Analizele lui de sânge sunt foarte bune, iar medicii l-au asigurat că nu are un nivel ridicat al colesterolului.

Adevărata obsesie a lui Don Gorske pentru Big Mac a început la 17 mai 1972, când şi-a cumpărat trei astfel de sandvişuri pentru a sărbători achiziţionarea unui nou autoturism. Sandvişurile i-au plăcut atât de mult încât s-a întors de încă două ori în acea zi la Mc Donald”s, cumpărând încă 6 Big Mac.

Ultima zi în are nu a mâncat cel puţin un Big Mac a fost în 2000, de Ziua Recunoştinţei, când a uitat să se aprovizioneze şi restaurantul fast-food din localitatea sa a fost închis.

Pasionatul consumator de Big Mac recunoaşte că îi plac şi alte feluri de mâncare, dar cel mai mult iubeşte acest sandviş, motiv pentru care soţia sa, Mary, o asistentă medicală, nu trebuie să-i gătească niciodată.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.