Vremuri mizerabile pentru centrul-stânga european

0

Liderii de centru-stânga din Europa s-au reunit recent, cu prilejul conferinţei de la Oslo, organizată de think-tank-ul Policy Network, pentru a configura viitorul guvernării progresiste. Reuniunea s-a bucurat de o bună participare. Este vorba de politicieni care au mult timp la dispoziţie având în vedere că puterea în Europa aparţine centrului-dreapta, se arată într¬un comentariu publicat de ziarul britanic Financial Times în ediţia de luni.(16 mai 2011)

Dacă a existat vreun licăr de lumină care să fi pătruns în aerul de tristeţe din capitala norvegiană, el a venit din Franţa. Probabil că progresiştii au probleme aproape peste tot, dar alegerile prezidenţiale din Franţa de anul viitor ar putea vedea stânga revendicând puterea în una dintre cele trei mari naţiuni ale Europei.

Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI şi lider în ceea ce priveşte candidaturile Partidului Socialist, se afla înaintea lui Nicolas Sarkozy în sondajele de opinie. Este vorba de un politician – mai mult un social-democrat decât un socialist – care putea conferi o credibilitate economică valoroasă cauzei centrului-stânga din Europa. Toate acestea, desigur, înainte de ştirile din week-end de la New York. Oricare va fi rezultatul acestui dosar împotriva lui Strauss-Kahn, este imposibil să-ţi imaginezi supravieţuirea carierei sale politice. Partidul său nu are însă pe nimeni de statură comparabilă. Trebuie că Nicolas Sarkozy respiră mai uşurat la Élysée.

Dacă te gândeşti bine, faptul de a-ţi pune atât de multă speranţă într-un singur politician este o confirmare accidentală a profunzimii stării proaste a centrului-stânga. Ceea ce a început ca un eşec al capitalismului pieţei libere s-a transformat într-o criză a datoriei publice şi a deficitelor guvernamentale. Furia populară, în mod just îndreptată împotriva bancherilor, nu a fost însoţită de o restabilire a încrederii în guvern. Alegătorii sunt furioşi pe plutocraţii din industria serviciilor financiare, dar nu sunt nici convinşi că politicienii, în primul rând politicienii de stânga, vor cheltui banii cu înţelepciune.

Aceasta nu înseamnă că deţinătorii puterii de centru-dreapta ar fi într-o formă bună. Economia Germaniei este în plină expansiune, dar guvernul cancelarului Angela Merkel a devenit un prizonier nefericit al propriei frici. Rating-urile lui Sarkozy sunt atât de mici încât el este în pragul scufundării. Silvio Berlusconi este sprijinit de bani şi de disperarea stângii italiene, în timp ce David Cameron urmează să-şi vadă guvernul încercat cu adevărat de austeritate.

Ceea ce este frapant e faptul că centrul-stânga a eşuat lamentabil în a strânge capital politic de pe urma nemulţumirii. Cu una sau două excepţii, progresiştii aflaţi încă la guvernare sunt şi ei în dificultate – Grecia, Spania şi Portugalia.
Marii câştigători de pe urma austerităţii economice au fost partidele de extremă-dreapta – Marine Le Pen în Franţa, dreapta anti-imigranţi în Scandinavia şi Olanda şi Liga Nordului în Italia. Retorica lor xenofobă a obţinut voturi de la stânga şi dreapta. Guvernele s-au speriat suficient de mult de un mic aflux de imigranţi din statele din Maghreb pentru a pune în discuţie graniţele deschise în inima integrării europene.

Think-tank-ul Policy Network cu sediul la Londra a oferit o explicaţie inteligentă pentru conferinţa de la Oslo. Dacă criza financiară a fost din vina bancherilor lacomi şi a politicienilor şi autorităţilor de reglementare nepăsătoare, impactul ei asupra „pungii” publice a readus rolul şi dimensiunea statului în centrul dezbaterii politice. Este nedrept, au spus unii. Ei bine, da. Viaţa e nedreaptă, comentează FT.

Sondajul de opinie al think-tank-ului arată că oamenii sunt speriaţi de putere şi de inegalităţile pieţelor, dar nu au încredere nici în capacitatea politicienilor şi statului de a remedia situaţia. Alegătorii rămân ataşaţi de sistemele de protecţie socială europene, dar cred că este posibil ca partidele de centru-stânga să crească impozitele prea mult cu prea puţine beneficii privind ameliorarea serviciilor.

Puneţi laolaltă aceste fire diferite şi uneori încurcate şi rezultatul este un colaps al încrederii în stat – şi deloc surprinzător, slăbirea sprijinului pentru partidele care văd guvernul drept agent central al progresului social şi economic. Răspunsul la austeritate nu este ”big government”.

Există tendinţe compensatorii. Liderul laburist Ed Miliband a intuit ceva atunci când a vorbit despre nemulţumirea crescândă a „păturii de mijloc vlăguite”. Stânga a măsurat prin tradiţie echitatea prin diferenţele de venit dintre bogaţi şi săraci. Ele au crescut exponenţial, dar la fel şi distanţa dintre pătura de mijloc şi vârf.

„High Pay Commission” /anchetă independentă privind salariile de top în sectorul privat, n.red/ din Marea Britanie a estimat săptămâna aceasta că ponderea din venitul naţional luată de 0,1% dintre persoanele cu salarii de top a depăşit triplul, de la sub 2% în 1980 la 6% în 2010. Acuzaţia de inechitate începe să aibă o rezonanţă în rândul alegătorilor din clasa de mijloc, care până nu demult şi¬ar fi identificat interesele cu cele apropiate de vârful scării veniturilor.

Greşeala făcută de politicienii de centru-stânga a fost de a confunda mânia cu excesele pieţei în sprijinirea publică faţă de statul tradiţional. Este posibil ca Strauss-Kahn să fi oferit dovezi valoroase de competenţă economică alături de mai multe valori progresiste familiare. Ceea ce este absolut clar, însă, e faptul că teritoriul s-a mutat sub centrul-stânga. Este nevoie de o nouă hartă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.