Ben Laden nu era Geronimo

0 4

Pe măsură ce trec zilele se află şi alte detalii ale operaţiunii care a pus capăt vieţii lui Osama Ben Laden în Pakistan.

Detalii precum numărul exact al membrilor Navy Seals care au participat la asalt, sau faptul că decizia de a lansa atacul în acea noapte de 1 mai a fost luată pentru că exista temerea ca planul să ajungă în presă, având în vedere că prea mulţi din Administraţia SUA ştiau despre el.

Între noile dezvăluiri una este deosebit de interesantă şi îl privează pe Ben Laden de numele de cod pe care lumea a crezut că i-a fost atribuit operaţiunii, noteză miercuri (18 mai 2011) ziarul El Pais.

Ben Laden nu era Geronimo şi nu a fost niciodată. Geronimo era de fapt litera ‘G’, de la faza în care se găseau militarii trimişi să-l captureze pe Ben Laden în momentul în care au avut contact vizual cu teroristul şi când a fost informat cartierul general al CIA din Langley (Virginia). Fiecare pas al misiunii fusese etichetat alfabetic (A, Alfa; B, Bravo… în alfabetul militar, litera ‘G’ este atribuită cuvântului ‘Golf’, dar din motive interne s-a stabilit să se folosească Geronimo).

Ceea ce s-a aflat şi a fost dovdit este că Casa Albă cât şi militarii protagonişti ai asaltului ştiau că nu au decât o singură şansă şi că dacă Ben Laden reuşea să scape ar fi putut dispărea pentru alţi zece ani. Operaţiunea mers prost de la început. Elementul surpriză pe care miza CIA s-a dus: unul din elicoptere din care trebuiau să coboare puşcaşii marini s-a avariat.

Militarii au fost nevoiţi să abandoneze aparatul – pe care mai târziu l-au făcut să explodeze – şi să pătrundă în vilă pe jos şi nu pe calea aerului, în mod silenţios. La bordul celor două elicoptere Black Hawk zburaseră până la Abbottabad în total 23 de Navy Seals, un traducător şi un câine de urmărie, Cairo. Doar 19 membri ai Echipe 6 au intrat în reşedinţă, din care trei aveau misiunea specifică de a-l găsi Ben Laden.

Alţi 24 de membri ai Echipei 6 aşteptau ca întărire la bordul celor două aparate Chinooks într¬o zonă pustie din Pakistan la două treimi distanţă de Abbottabad, unde aterizaseră venind de la Jalalabad (Afganistan) şi unde aşteptau ordine. Unul din aparatele Chinooks a zburat apoi pentru a recupera cadavrul lui Ben Lladen, având în vedere că militarii rămăseseră fără mijloc de transport. De la începerea operaţiunii a fost nevoie de 15 minute pentru a-l găsi pe liderul Al Qaida şi alte 20 pentru a arunca în aer elicopterul avariat şi a duce într-un loc sigur femeile şi cei 18 copiii pentru a nu fi afectaţi de explozie.

Pentru că nu au putut pătrunde din aer, militarii au fost nevoiţi să dărâme pereţi şi să avanseze cu ajutorul explozibililor până la etajul trei al reşedinţei, unde se presupunea că se află Ben Laden. În avansul lor militarii au întâmpinat prima rezistenţă şi au tras asupra a trei bărbaţi şi o femeie care a ţipat alertând locuitorii casei.

La etajul trei, membri Seals cu misiunea de a-l găsi pe Ben Laden au vizualizat ţinta care se afla la capătul scării pe care urcaseră. Ben Laden i-a văzut la rândul său şi a
fugit să se ascundă în cameră. Unul dintre soldaţi l-a urmărit. În această cursă două femei au încercat să-l protejeze de americani.

Primul Seal care a intrat le-a îndepărtat pe femei de teamă să nu poarte brâuri cu explozibil. Alt membru Seal a intrat în cameră şi a tras asupra lui Ben Laden. Un glonţ l-a lovit în piept şi altul în cap, ucigându-l pe loc. Faza Geronimo se încheiase şi a fost înştiinţată Situation Room din Casa Albă.

Osama Ben Laden fusese capturat şi ucis. În câteva ore cadavrul său era dus în zbor la baza din Bagram din Kabul (Afganistan) şi apoi pe un portavion situat în Marea Arabică, ale cărei ape avea să înghită pentru totdeauna trupul neînsufleţit al inamicului nr.1 al Americii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata