Crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Naţională Directă Complementară până la 15 iunie

0

Crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Naţională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie, în perioada 16 mai – 15 iunie 2011, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, solicitantul trebuie să se prezinte la centrul local / judeţean APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, cu o copie de pe buletinul de identitate /carte de identitate/codul unic de înregistrare/certificatul de înregistrare, dovada înscrierii în evidenţa APIA cu cod unic de identificare (atribuit de către APIA în Registrul Unic de Identificare), dacă este cazul şi dovada contului bancar (extras de cont).

Prima pe cap de animal se acordă pentru femelele ovine şi/sau femelele caprine care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: efectivul din exploataţie să fie de minimum 50 de capete de femele ovine/25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la data de 31 martie a anului în care se face solicitarea primei; efectivul de femele ovine/ femele caprine pentru care se solicită prima să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei; efectivul de femele ovine/femele caprine pentru care se solicită prima să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere până la data de 31 august 2011; cererea să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite în baza hotărârii judecătoreşti, viză care atestă efectivele de ovine/caprine pentru care se poate solicita primă.

Potrivit APIA, în cazul în care, în urma verificărilor, se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor determinate (eligibile), se aplică reduceri sau excluderi de la plată.

Pentru situaţia în care diferenţa dintre animalele solicitate şi cele determinate (eligibile) este mai mică sau egală cu 3%, nu se aplică nicio penalizare.

Dacă această diferenţă este mai mare sau egală cu 3%, prima totală se reduce astfel: cu 5% – dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mic sau egal cu 10%; cu 10% – dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 10% dar mai mic sau egal cu 20%; cu 15% – dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 20% dar mai mic sau egal cu 30%; cu 20% – dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 30% dar mai mic sau egal cu 50%.

Dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 50%, solicitantul este exclus de la plată pentru anul în care se face solicitarea primei pe cap de animal.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.