Ion Iliescu dezminte posibilitatea retragerii PSD de la şefia Senatului în favoarea UDMR

0

Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat (PSD), Ion Iliescu, a dezminţit, într-o postare pe blogul personal, posibilitatea retragerii social-democraţilor de la preşedinţia Senatului în favoarea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), calificând o ştire pe această temă preluată de o televiziune şi două site-uri de ştiri ca fiind „o minciună şi o provocare”.

El a subliniat că nu a existat nicio discuţie pe această temă în cadrul Uniunii Social Liberale, cu atât mai mult cu cât preşedintele PSD, Victor Ponta, este plecat din ţară.
„Este o minciună şi o provocare! Nici vorbă de o asemenea discuţie în conducerea PSD! De altfel, preşedintele Ponta se află la o reuniune politică în China”, a precizat liderul de onoare al PSD.

Fostul preşedinte spune că „bomba fost de altfel dezamorsată” şi de declaraţia preşedintelui UDMR, ministrul Culturii Hunor Kelemen, care a infirmat, miercuri seară, informaţiile apărute miercuri în mass-media, potrivit cărora ar fi existat negocieri cu Uniunea Social Liberală pentru ieşirea UDMR din Coaliţia de guvernământ.

”Nu există nicio negociere (cu Uniunea Social Liberală pe tema ieşirii din Coaliţia de guvernământ – n.r.), nicio discuţie şi nici nu este adevărat zvonul ce a apărut în această după-amiază. Deci, nicio discuţie formală sau oficială şi nicio ofertă nu există şi noi suntem în Coaliţie.

Când stăm în Coaliţie şi până când noi nu luăm o altă hotărâre, nici nu putem purta discuţii. Nu este obiceiul nostru de a purta discuţii de acest gen”, a declarat miercuri seară,presedintele UDMR.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.