Mori ca pe vremea dacilor cu bani de la UE

0 9

– Într-o comună cu 1.800 de locuitori din Munţii Banatului se foloseşte şi acum un meşteşug – măcinatul grânelor la mori hidraulice – bazat pe o tehnologie dacică. Paradoxal însă, modul de exploatare al instalaţiilor, transmis din tată-n fiu, este tipic societăţilor moderne, pe acţiuni.

Trebuie să treci „vama” munţilor de piatră şi a pădurilor întunecate, stăpânite de urşi, lupi, mistreţi şi vipere, ca să ajungi într-o altă Românie. Cu alte tradiţii şi alte mentalităţi. Şi cu o istorie fabuloasă. Acolo unde câteva urme ale vechilor daci încă mai dăinuie şi azi. Am găsit o comunitate de 1.800 de oameni, în comuna Eftimie Murgu. Cu un singur sat. Este în judeţul Caraş-Severin, în inima Munţilor Banatului. Pe vremuri, comuna asta s-a numit Rudăria, dar şi Gârlişte. Iar din 1970 a luat numele profesorului de filosofie şi omului politic Eftimie Murgu, născut aici. Ghid ne-a fost acum tot un profesor, Mihai Vlădia.

Culmea e că locul ăsta, parcă rătăcit de restul lumii, n-a fost uitat şi de Uniunea Europeană, care a susţinut financiar, cu zece ani în urmă, refacerea unui patrimoniu unic în România şi chiar în Europa. Sunt cele 22 de mori hidraulice, despre care localnicii spun că au fost construite cu sute de ani în urmă. Dar nu sunt doar nişte obiecte de muzeu, ci folosite de oamenii locului, să-şi macine grâul, porumbul, orzul, ovăzul, de pe pământurile lor de dincolo de munţi.

Dar nu atât instalaţiile în sine de măcinat grâne sunt importante, cât mai ales mentalitatea oamenilor care le-au construit şi le-au folosit de-a lungul secolelor. Morile sunt asemenea unor societăţi pe acţiuni. Expresia oficială este cea de proprietate în devălmăşie. Atunci când au fost construite, mai multe familii s-au unit. Câte 15 sau 20 de familii la fiecare moară. Se numeau ortaci la moară. Cu sensul de asociaţi. Fiecare familie a investit o anumită sumă de bani. Unii mai mulţi, alţii mai puţini, cât a avut fiecare. Ei bine, în funţie de investiţie, aveai dreptul să foloseşti mai mult sau mai puţin moara, „când îţi vine rândul”.
Obiceiul locului este ca numai femeile să meargă la moară, cu grânele. Pentru că ele fac mâncarea din aceste grâne, atunci tot ele să le şi macine.

Cele 22 de mori care mai sunt azi în picioare pot fi întâlnite, de-a lungul râului Rudărica, pe o distanţă de trei kilometri. La prima vedere, sunt ca nişte căsuţe între ape.

E ca şi cum am fi nimerit într-o cu totul altă Românie. Necunoscută. Aşa cred şi experţii de la Muzeul „Astra” din Sibiu, când se referă la Rudăria – „zona e aproape necunoscută şi are nevoie de promovare”. Dar publicitatea poate fi cu două tăişuri. Pentru că în locul acesta apar, tot mai des, în ultima vreme, reprezentanţii celeilalte Românii, cu toate metehnele ei. Anul trecut, dascălul a mers cu elevii lui în zona Morii de la tunel. De acolo s-au adunat nu mai puţin de 23 de saci cu gunoaie. Rămase de pe urma turiştilor. Şi atunci te întrebi – cum o fi oare mai bine pentru acest colţ de Românie, să fie sau nu cunoscut de restul românilor?!…

Integral în România Liberă

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata