Orgie sexuală în Ungaria pentru agenţii merituoşi ai unei companii germane de asigurări

0

O filială de asigurări a gigantului german Munich Re a recunoscut joi că un număr de agenţi comerciali ai săi a beneficiat de un „seminar de motivare” în Ungaria, în 2007, în cadrul căruia au avut la dispoziţie circa 20 de prostituate, relatează AFP.

„Investigaţiile noastre au arătat faptul că circa 20 de prostituate au fost prezente la o serată organizată în cursul acelui sejur”, scrie într-un email Ergo, divizia de asigurări a Munich Re, confirmând astfel dezvăluirile din Handelsblatt.

„Nu am avut cunoştinţă de prestaţii sexuale în public”, precizează firma, adăugând că doi funcţionari care s-au ocupat de organizarea petrecerii nu mai lucrează la companie.

„Un asemenea fapt constituie o gravă insultă adusă liniei de conduită a companiei noastre, pe care nu o tolerăm”, se mai spune în email.

Aproape o sută de consilieri comerciali de asigurări ai HMI, subdivizie a Ergo, al cărei nume a dispărut în 2010, au fost în Ungaria, a precizat un purtător de cuvânt al grupului. Serata respectivă a avut loc la celebrele terme Gellert din Budapesta.

Pentru a le deosebi pe prostituate de gazde, primele purtau brăţări în roşu, galben şi alb.

„Cele care aveau o brăţară albă erau rezervate pentru şefi şi cei mai buni vânzători”, spune un martor citat de Handelsblatt. Un altul pomeneşte de paturi instalate lângă băi, unde „fiecare se putea retrage cu o domnişoară pentru a face ce dorea”.

Prostituatelor li se punea apoi câte o ştampilă pe braţ, pentru a vedea care dintre ele erau cele mai solicitate, a adăugat sursa.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.