Traian Băsescu: Preţurile la gaze şi energie vor fi complet liberalizate până în 2015

0

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că trebuie stabilit la nivel politic un calendar al liberalizării preţurilor la gaze şi energie, iar până la sfârşitul anului 2013 preţurile trebuie să fie complet liberalizate pentru economie şi pentru cetăţeni până în 2015.

„În ceea ce priveşte inflaţia, cred că de la nivelul politicului va trebui să stabilim clar un calendar al liberalizării preţurilor administrate şi aici vizez energia electrică şi gazele. Sunt elementele cheie.

Dar, pentru a face un parteneriat cu Banca Naţională şi pentru a putea avea pretenţia ca Banca Naţională să-şi atingă obiectivul de inflaţie, aşa cum îl dorim, va trebui să avem un calendar clar. Este limpede însă că, până la sfârşitul anului 2013, pentru economie preţurile la energie şi la gaze trebuie să fie complet liberalizate, iar pentru populaţie, până în 2015. Aici cred că va trebui făcută imediat o dezbatere cu mediul de afaceri”, a precizat şeful statului, cu prilejul unei conferinţe privind relansarea economiei.

Potrivit acestuia, poate fi vorba fie de o liberalizare în trepte, fie se stabileşte o dată la care să se liberalizeze complet şi brusc preţurile la gaze şi energie.

„Cred că trebuie să decidem repede, cu atât mai mult cu cât trebuie să comunicăm acest program şi partenerilor noştri europeni. (…) Abordarea mea nu este că trebuie să guvernăm pentru Europa, în primul rând, trebuie să guvernăm pentru noi. Noi nu suntem încă o ţară competitivă şi trebuie să recunoaştem acest lucru”, a menţionat preşedintele

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.