România a pus ochii pe Bursa de valori din Sofia

0

România este interesată să participe la privatizarea Bursei de valori din Sofia, scrie miercuri cotidianul sofiot Monitor. Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, Valentin Ionescu, a declarat pentru ziarul bulgar că instituţia pe care o conduce îşi doreşte să obţină un pachet majoritar de acţiuni, dar şi că un pachet minoritar ar fi o variantă bună de colaborare. Ambiţia României este să repete exemplul Bursei din Varşovia care a cumpărat bursele din Budapesta, Praga şi Liubliana.

Şi noi ne dorim să facem o bursă de valori regională, a mai spus Valentin Ionescu, care a venit la Sofia pentru a participa forumul financiar ‘Zgomotul banilor’, desfăşurat marţi în capitala bulgară.

El a precizat că urmează să aibă loc discuţii cu acţionarii din BVB şi abia după încheierea lor se va ştie cu siguranţă dacă Bursa din Bucureşti va participa la privatizarea celei din Sofia. În momentul de faţă se discută posibiliatea ca cele două burse să lanseze pe pieţele de capital un indiciu comun. Directorul Bursei de valori a Bulgariei, Ivan Takev, s-a declarat surprins de intenţia părţii române. El a declarat că este prima dată când aude că România are ambiţii în privatizarea bursei sofiote. Takev a amintit că, potrivit planurilor guvernului bulgar, bursa trebuie privatizată până la sfârşitul anului. Oficialul a mai spus că lansarea unui indiciu comun româno-bulgar ar fi un semnal foarte bun pentru investitorii străini.

Prezent la forum, ministrul bulgar al economiei şi energiei, Traicio Traikov, a afirmat că, deşi volumele de afaceri ale bursei sofiote sunt relativ mici, rezultatele sunt bune. Statul bulgar intenţionează să privatizeze câteva înterprinderi prin intermediul bursei sofiote, ceea ce va avea de asemenea un efect pozitiv asupra acesteia, a subliniat Traikov.

Cotidianul sofiot Dnevnik citează un studiu publicat pe blogul ziarului Financial Times, potrivit căruia, de la începutul anului Bursa de valori din Sofia are cea mai bună performanţă în Europa şi chiar în lume. ‘Dacă la începutul anului aţi investit în indicele principal al bursei sofiote SOFIX, acum profitul dvs. este de 22 la sută în moneda locală şi de 29 la sută în dolari. Calculând profitul în dolari, bursa sofiotă ocupă primul loc în lume după profit, iar în moneda locală aceasta este depăşită doar de Zambia’, scrie Stefan Wagstyl.

România este interesată să participe la privatizarea Bursei de valori din Sofia, scrie miercuri cotidianul sofiot Monitor. Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, Valentin Ionescu, a declarat pentru ziarul bulgar că instituţia pe care o conduce îşi doreşte să obţină un pachet majoritar de acţiuni, dar şi că un pachet minoritar ar fi o variantă bună de colaborare. Ambiţia României este să repete exemplul Bursei din Varşovia care a cumpărat bursele din Budapesta, Praga şi Liubliana. Şi noi ne dorim să facem o bursă de valori regională, a mai spus Valentin Ionescu, care a venit la Sofia pentru a participa forumul financiar ‘Zgomotul banilor’, desfăşurat marţi în capitala bulgară.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.