Ungurii, avertizaţi în legătură cu inundaţii catastrofale în Middle-earth

0

Departamentul pentru prevenirea dezastrelor şi combaterea consecinţelor catastrofelor naturale din Ungaria a avertizat miercuri populaţia în legătură inundaţii de amploare în Middle-earth (Pământul de Mijloc) – o lume de fapt inventată de scriitorul britanic J. R. R. Tolkien.

În acest fel, autorităţile de la Budapesta au încercat să testeze sistemul de avertizare în caz de dezastre naturale, dar fără să semene panică în rândul populaţiei, relatează AP.

În cadrul testului, posturile naţionale de radio şi televiziune din Ungaria au transmis miercuri, între altele, informaţii cu privire la inundaţii de amploare şi precipitaţii abundente în regatele Gondor, Rohan, Rivendell, şi, de asemenea, în valea Helm’s Deep şi alte zone locuite de elfi, hobbiţi, pitici şi alte personaje din lucrările lui Tolkien.

Potrivit reprezentanţilor departamentului amintit, autorităţile au decis să avertizeze în legătură cu dezastre naturale în imaginara ţară Middle-earth şi nu în zone sau oraşe reale pentru a nu-i speria pe localnici şi a nu induce panică.

Scopul principal al sistemului de testare a fost de a verifica reacţia tinerilor unguri la ştirile despre dezastre naturale.

Din păcate, AP nu descrie modul în care a reacţionat populaţia Ungariei la informaţiile despre inundaţiile catastrofale din Middle-earth.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.