Crin Antonescu despre „apocalipsa de pe 21 mai 2011”: Mi se pare o aberaţie, dar respect libertatea de manifestare

0

Teoria potrivit căreia sâmbătă pe 21 mai 2011 ar urma să vină apocalipsa este „o aberaţie” pentru Crin Antonescu, care a fost întrebat de jurnalişti, vineri, la o conferinţă de presă, dacă se teme de faptul că, potrivit unei teorii lansate de un aşa-zis cercetător american, ar urma să vină sfârşitul lumii.

„Mi se pare o aberaţie, dar sunt pentru libertatea de manifestare.Eu sunt creştin ortodox şi, ca atare, cred despre Apocalipsă ce scrie în Apocalipsă, nu ceea ce citesc diverşi specialişti în calendare maya, inca, aztec, în Apocalipsă însăşi, pentru că e o istorie lungă. Dacă vreţi să o dezvoltăm, poate că e mai instructiv să vorbim, decât despre Băsescu şi aberaţiile lui, vorbim despre aberaţiile ăstora”, a răspuns Crin Antonescu.

În continuare, liderul PNL a dezvoltat subiectul despre textul biblic al Apocalipsei şi discuţiile purtate în jurul acestuia, precizând că acolo „nu se spune ora”.
„Apocalipsa e prin excelenţă o sumă de formule metaforice şi citate.

Numai că acolo spune clar. (…) Nu se ştie ceasul. Nu-l ştie domnul din America, dar asta nu înseamnă că nu e exclus să se întâmple mâine, dar nu e nici imperios necesar”, a declarat liderul liberalilor.

Crin Antonescu a mai spus că nu ar avea ce ultimă dorinţă să-şi pună, întrucât le-a îndeplinit pe toate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.