Dronele, avioanele-cheie împotriva Al Qaida

0 11

Dronele /avioanele nepilotate/ sunt arma principală împotriva talibanilor şi militanţilor Al Qaida. La 5 mai, la câteva zile după moartea lui Ben Laden, clericul radical Anwar Al Awlaki a scapat dintr-un atac al unui avion fără pilot.

Predicatorul, semnalat ca unul dintre succesorii lui Ben Laden, aveBen Ladena rolul de purtător de cuvânt al filialei Al Qaida din Peninsula Arabică (AQPA). Problema de a-i da de urmă este la fel de mare ca pentru majoritatea membrilor AQPA, anume de a-şi găsi refugiu în munţii din sudul Yemenului, notează joi (19 mai 2011) ziarul ABC.

O intervenţie la sol într-o ţară precum Yemenul este imposibilă. Iar un atac cu bombardamente, destul de riscant: terenul este uşor de recunoscut, insurgenţii se ascund printre populaţia civilă şi au apărare antiaeriană. Caracteristici precum cea a munţilor din sudul yemenit sunt nota dominantă al războiului împotriva terorismului care a împlinit deja un deceniu.

În faţa inamicului dispersat şi nedefinit, acţiunile militare tradiţionale folosesc prea puţin. Au fost înlocuite, prin urmare, de aşa-numitele ‘atacuri-selective’. Altfel spus, se localizează obiectvul într-o zonă concretă, se proiectează atacul asupra acestei zone şi se bombardează cu cea mai mare precizie posibilă.

Avioanele fără pilot (UAV, în engleză) sau aşa numitele ‘drone sunt instrumentele ideale pentru acest tip de atacuri. Deşi tendinţa generală este de a le utiliza pentru misiuni de recunoaştere şi supraveghrere, au fost dezvoltate avioane fără pilot pentru luptă (UCAV) la începutul anilor 90. Modelul cel mai obişnuit este Predator – care a început să fie utilizat în războiul din fosta Iugoslavie – alături de versiunea sa îmbunătăţită, Reaper.

Acesta din urmă este un aparat de 11 metri lungime şi 3,6 lăţime şi are capacitate de zbor de peste 11 kilometri, cu o viteză de circa 500 de km pe oră. Regiunea muntoasă Waziristan, din nord¬estul Pakistanului, este una din teatrele de luptă ale aparatelor UCAV americane, alături de jocul relaţiilor oficiale şi de legăturile dintre serviciile secrete, fundamentale pentru menţinerea situaţiei. Potrivit New America Foundation, SUA au lansat 118 atacuri cu drone pe teritoriul pakistanez în 2010.

În public, guvernul de la Islamabad întotdeauna le-a condamnat. Dar în particular povestea se schimbă. Wikileaks a dezvăluit că Pakistanul a cerut în urmă cu câteva luni direct SUA să lanseze bombe asupra Waziristánului, un fief al talibanilor şi militanţilor Al Qaida care se ascund în munţi. Prin urmare, singura strategie posibilă este cea a atacurilor selective. Problema este că între cele 794 de victime făcute de aceste drone în Pakistan, în 2010, s-au numărat şi 46 de civili. Iar în 2011 tendinţa continuă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata