Gazprom anunţă majorarea preţului la exporturile sale de gaze către clienţii europeni

0

Gigantul energetic rus Gazprom nu a exclus joi o creştere de până la 400 de dolari la mia de metri cubi a preţului la gazele naturale exportate în trimestrul patru al acestui an, în cazul în care se va menţine actualul preţ la petrol, potrivit unei declaraţii făcute de vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, director executiv al departamentului de exporturi a companiei ruse, relatează RIA Novosti.

La sfârşitul lunii aprilie, directorul executiv al Gazprom, Aleksei Miller, afirmase că se aşteaptă la o majorare de până la 500 de dolari pe mia metri cubi de gaze către luna decembrie a.c. din cauza cererii ridicate din partea consumatorilor europeni.

În februarie, compania rusă de gaze anticipa că preţul la gazele exportate în 2011 în Europa va creşte în medie până la 352 de dolari pe mia metri cubi faţă de 308 dolari, cât a fost în 2010.

Vicepreşedintele Gazprom a anunţat joi dimineaţă că monopolul rus şi-a suplimentat volumul de exporturi în Europa pe 2011 de la 151,5 miliarde metri cubi de gaze la 155 miliarde.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.