Geoană: 20 miliarde de euro au fost injectate în economie în ultimii doi ani, dar fără rezultat

1

Niciun sector de activitate din România nu s-a dezvoltat în ultimii doi ani, deşi în această perioadă au fost injectate în economie 20 de miliarde de euro, a declarat, vineri, într-o dezbatere de specialitate, Mircea Geoană, preşedintele Institutului Aspen România şi şeful Senatului.

„România este într-o perioadă de creştere, dar nu de dezvoltare economică. Dacă ne uităm la infrastructură, la sistemul de sănătate sau de educaţie, vedem că România îi prinde din urmă pe ceilalţi, dar numai statistic.

Indiferent de ciclul economic de creştere, în ultimii doi ani am văzut 20 de miliarde de euro injectaţi în economie, dar nu vedem nicio dezvoltare în vreun sector. Poate doar din punct de vedere al stabilităţii macro-economice„, a afirmat Geoană.

Şeful Senatului a adăugat că „stabilitatea macro-economică trebuie menţinută, indiferent de costuri” şi că „România va creşte atât timp cât mediul politic va înţelege că trebuie să devenim mai competitivi”.

Asociaţia Fondurilor de Private Equity şi Venture Capital din Europa de Sud-Est /SEEPEA/ a organizat, vineri, la Bucureşti, un eveniment dedicat fenomenului antreprenorial.

Potrivit organizatorilor, tema conferinţei a avut în prim plan crearea unei punţi de legătură financiară între Silicon Valley şi sud-estul Europei, iar printre invitaţii speciali s-au aflat Burton Lee, directorul Centrului de Antreprenoriat European de la Universitatea Stanford, şi Georges Noel – directorul Asociaţiei Europene de Venture Capital /EVCA/.

SEEPEA reuneşte fonduri de investiţii care au în administrare peste patru miliarde de euro şi este o organizaţie care îşi propune să crească gradul de înţelegere şi notorietatea investiţiilor de private equity şi de venture capital în regiune.

Institutul Aspen România este o asociaţie non-profit, apolitică, înfiinţată în anul 2005 având ca misiune promovarea dialogului pe teme de interes pentru societatea românească.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Revoltatul spune

    uITE CUM MAI MANINCA PROSTANACUL RAHAT DE PARCA NU AR FI MINCA DESTUL IN CAMPANIE. CARE 20 MILIARDE MINCINOSULE. CELE 20 MILIARDE (O PARTE DIN ELE) AU INTRAT IN BANCA NATIONALA, NUMAI O MICA PARTE A FOST FOLOSITA LA PLATA SALARIILOR SI PENSIILOR SI ASTA CIND ATI FOST SI VOI IN GUVERN ASA CA CIOCU MIC

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.