Imigranţii au ocupat de patru ori mai multe locuri de muncă decât lucrătorii născuţi în Marea Britanie

0 4

În ultimul an, lucrătorii imigranţi au ocupat de patru ori mai multe locuri de muncă decât cei născuţi în Marea Britanie, au dezvăluit miercuri cifrele oficiale preluate de Daily Mail în ediţia de joi.(19 mai 2011)

Astfel un număr record de 4 milioane de locuri de muncă din Marea Britanie sunt în prezent ocupate de persoane născute în străinătate.

În ultimul an, pe zi, o medie de 915 de imigranţi a obţinut un loc de muncă, prin comparaţie cu 211 persoane născute în Marea Britanie.

Cifrele care arătau că anul trecut 334.000 de locuri de muncă au mers către lucrătorii născuţi în străinătate şi 77.000 către cele născute în Marea Britanie au fost furnizate de către Oficiul Naţional de Statistică /ONS/.

Pe de altă parte, şomajul a scăzut cu 36.000 de persoane, ajungând la 2,455 de milioane de persoane între lunile ianuarie şi martie, însă economiştii se tem că această scădere este doar temporară.

Afluxul de lucrători din sectorul de stat care îşi pierd locurile de muncă de-abia a început, iar experţii se îndoiesc că sectorul privat va fi capabil să îi absoarbă.
Potrivit Daily Mail, un semnal de avertizare stă în faptul că numărul de persoane care pretind alocaţia de şomaj a crescut în ritmul cel mai rapid de la începutul anului trecut.

Mulţi dintre cei 334.000 de lucrători imigranţi amintiţi anterior provin din ţările care au aderat la UE în 2004, cum ar fi Polonia, Republica Cehă şi Ungaria. Prin comparaţie, numărul imigranţilor din Australia şi Noua Zeelandă a scăzut.

Deşi şomajul a scăzut, numărul de persoane care nu mai lucrează de peste doi ani este în creştere. Astfel, 386.000 de persoane şi-au căutat un loc de muncă „cel puţin 24 de luni”, cea mai mare cifră din ultimii 14 de ani, potrivit ONS.

Şi numărul posturilor vacante a scăzut, cu 30.000, între lunile februarie şi aprilie, astfel că în prezent există 5,1 şomeri care vânează fiecare loc de muncă vacant.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata