Manifestări prilejuite de împlinirea a 505 ani de la prima atestare documentară cunoscută a Tulcei

0

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea va organiza pe parcursul acestui an mai multe manifestări prilejuite de împlinirea a 505 ani de la prima atestare documentară cunoscută a localităţii Tulcea.

Expoziţia documentară „Tulcea şi Gurile Dunării în imagini inedite”, care reuneşte documente de excepţie – copii după litografii, hărţi, fotografii – ce prezintă o parte a istoriei zonei Gurilor Dunării la sfârşitul secolului al XIX-lea, este primul eveniment organizat de ICEM în cadrul acestor manifestări.

„Până în luna iunie, Muzeul de Istorie şi Arheologie prezintă imagini inedite ale localităţilor Tulcea şi Sulina, într-o expoziţie organizată în parteneriat cu filiala constănţeană a Uniunii Arhitecţilor din România. De altfel, în acelaşi cadru dorim şi marcarea aniversării a 150 de ani de la inaugurarea canalului Sulina”, a declarat vineri Cristian Micu, director în cadrul ICEM.

După simpozionul susţinut joi de vicepreşedintele Academiei Române Dan Berindei, ICEM doreşte să lanseze în iunie concursul de fotografie „Vechi şi nou. Tulcea văzută prin intermediul obiectivului foto”, adresat elevilor de liceu şi tinerilor tulceni iubitori ai artei fotografice.

Reconstituirea paradei militare de Zilele Municipiului Tulcea pare să fie cel mai spectaculos eveniment organizat pentru public în luna august, prin această acţiune ICEM dorind să redea momente istorice, dar şi să educe tinerii în spiritul şi respectul valorilor trecutului faţă de tradiţiile militare, de cunoaştere a momentelor importante ale istoriei locale şi naţionale, a aspectelor cotidiene ale vieţii ostăşeşti, omagierii militarilor şi civililor, care în momente dramatice ale istoriei şi-au făcut datoria faţă de patrie.

La finele verii, ICEM va organiza simpozionul ştiinţific „Tulcea – 505 ani de la prima atestare documentară” la care vor fi invitate personalităţi ştiinţifice din România, interesate de istoria localităţii şi a Dobrogei.

Istoria oraşului Tulcea este cunoscută în linii mari datorită descoperirilor arheologice, pe teritoriul urbei fiind găsite monede bizantine, sârbeşti, bulgare şi otomane din epoca medievală. Începând cu secolul al XIV-lea este atestată arheologic o nouă perioadă de locuire pe colnicul Hora – locul unde a fost localizat anticul Aegyssus – care depăşeşte vechea zonă fortificată.

La sfârşitul secolului al XIV-lea, otomanii au ajuns pe linia Dunării, ameninţând direct Ţările Române. În urma campaniilor din 1419 şi 1420, au integrat în hotarele statului lor teritoriul Dobrogei până la Isaccea şi Enisala, care devin cetăţi de margine la frontiera cea mai nordică a statului otoman.

Probabil, după acest moment şi aşezarea de la Tulcea a fost inclusă în sistemul feudal otoman şi a primit numele pe care îl poartă astăzi oraşul. Totuşi, izvoarele istorice trec sub tăcere acest moment şi abia spre jumătatea secolul al XVI-lea apar unele menţiuni ale aşezării cu numele de Tulcea. Această datare este vehiculată în foarte multe studii şi articole ştiinţifice sau de popularizare, care tangenţial ating şi istoria oraşului.

Cea mai veche atestare documentară în care apare pentru prima dată numele de Tulcea (Tulca) se regăseşte într-un registru vamal otoman din anul 1506 în care este menţionată ca „fiind un important centru în comerţul de tranzit”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.