Noul Cod al Muncii – cum se recompensează munca suplimentară?

0 24

– Noul Cod al Muncii, intrat în vigoare pe 2 mai, prevede că durata maximă legală a timpului de muncă al unui angajat nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

– În art. 112., alin (1), se menţionează că, pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Iar munca prestată în afara acestei durate normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară.

Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.

În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu, care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază

 

Prevederile privind munca suplimentară din noul Cod al Muncii:

Art. 120. — (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.

Art. 121. — (1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.

Ce spun prevederile art. 114 sau 115?

Art. 114. — (1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
(3) Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar care să nu depăşească 6 luni.
(4) Sub rezerva respectării reglementărilor privind protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referinţă stabilite la alin. (3), dar pentru perioade de referinţă care în niciun caz să nu depăşească 12 luni.
(5) La stabilirea perioadelor de referinţă prevăzute la alin. (2)—(4) nu se iau în calcul durata concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de muncă.
(6) Prevederile alin. (1)—(4) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Art. 115. — (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

 

Art. 122. — (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
(3) În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.

Art. 123. — (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Art. 124. — Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.

 

Codul muncii 2011 – documentul integral

 

 

Durata timpului de muncă
Art. 111. — Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, 

se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform

prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau

ale legislaţiei în vigoare.
Art. 112. — (1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de

muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi

şi de 30 de ore pe săptămână.
Art. 113. — (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă,

uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
(2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare

inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de

ore pe săptămână.
Art. 114. — (1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe

săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi

prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe
o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
(3) Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil,

se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai
mari de 4 luni, dar care să nu depăşească 6 luni.
(4) Sub rezerva respectării reglementărilor privind protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a

salariaţilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective

de muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referinţă stabilite la alin. (3), dar

pentru perioade de referinţă care în niciun caz să nu depăşească 12 luni.
(5) La stabilirea perioadelor de referinţă prevăzute la alin. (2)—(4) nu se iau în calcul durata

concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de
muncă.
(6) Prevederile alin. (1)—(4) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Art. 115. — (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin

negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului

de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24

de ore.
Art. 116. — (1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii

de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin
contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în

regulamentul intern.
(2) Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul

individual de muncă.
Art. 117. — Programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la

cunoştinţă salariaţilor şi sunt afişate la sediul angajatorului.
Art. 118. — (1) Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau

la solicitarea salariatului în cauză.
(2) Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de

muncă.
(3) Durata zilnică a timpului de muncă este împărţită în două perioade: o perioadă fixă în

care personalul se află simultan la locul de muncă şi o perioadă variabilă, mobilă, în care

salariatul îşi alege orele de sosire şi de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.
(4) Programul individualizat de muncă poate funcţiona numai cu respectarea dispoziţiilor art.

112 şi 114.
Art. 119. — Angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare

salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă ori de câte ori este

solicitat.
SECȚIUNEA a 2-a
Munca suplimentară
Art. 120. — (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal,

prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de

forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori
înlăturării consecinţelor unui accident.
Art. 121. — (1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu

respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115,

după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente
destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.
Art. 122. — (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60

de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate

peste programul normal de lucru.
(3) În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere

plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele
12 luni.
Art. 123. — (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în

termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită

salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte

prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului
individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Art. 124. — Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata