Primul „restaurant digital” din China

0

Un local situat într-o zonă comercială aglomerată din vestul Beijingului reprezintă, potrivit responsabililor lui, primul „restaurant digital” din China deoarece la mese are mari ecrane de calculator prin care clienţii au acces la meniu, iau contact cu alţi comeseni şi îşi creează propriile note de plată, relatează vineri agenţia spaniolă de presă EFE.

Ideea, care provine din SUA, vizează schimbarea formei în care comunică clienţii cu ospătarii, care, în acest restaurant, în afară de faptul de a servi mâncarea, trebuie să explice şi cum funcţionează calculatoarele.

Ea a fost preluată de o companie informatică aflată în acelaşi centru comercial cu localul.

„Este un succes în rândul copiilor şi al tinerilor”, a semnalat ZhangYue, care a nuanţat că restaurantul este deschis de numai trei luni.

Cu ajutorul calculatoarelor, comesenii pot afla la cât urcă nota lor de plată, pot accesa videojocuri sau chiar să ceară o scobitoare.

Una dintre problemele acestui nou concept constă în faptul că ecranele calculatoarelor se murdăresc cu uşurinţă din cauza mâncării.

Zhang Yue exclude posibilitatea de a merge mai departe pentru a instala, de exemplu, roboţi în local, deoarece consideră că acesta „nu poate funcţiona complet fără ospătari”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.