Ambasadorul SUA la Moscova este indignat de antiamericanismul jurnaliştilor ruşi

0 3

Ambasadorul SUA în Rusia, John Beyrle, şi-a exprimat profunda indignare faţă de modul în care posturile de televiziune ruseşti mediatizează operaţiunea de anihilare a liderului Al-Qaida, Osama ben Laden, şi în general lupta împotriva terorismului internaţional, notează cotidianul rus Kommersant.

„O asemenea abordare are puţin în comun cu jurnalismul de calitate şi cu felul în care respectivele evenimente şi probleme sunt abordate de cele mai imporante posturi de televiziune şi publicaţii mondiale”, a declarat Beyrle.

„În ultima vreme, în presa şi pe posturile de televiziune ruseşti au apărut reportaje şi comentarii în stilul „teoriei conspiraţiei”, în care se afirmă foarte serios că recenta operaţiune americană pentru distrugerea lui Osama ben Laden a fost o „înscenare”, iar liderul terorist însuşi ar fi murit cu câţiva ani înainte”, constată ambasadorul american.

„În context, jurnalişti ruşi au pomenit şi teoria halucinantă şi jignitoare, conform căreia atacurile teroriste din SUA, de la 11 septembrie 2001, ar fi fost organizate chiar de guvernul american, şi despre tot felul de planuri mitice ale SUA în vederea divizării Rusiei. De obicei, nu dau atenţie unor asemenea speculaţii halucinante, însă în ultimele câteva zile am fost nevoit să le aud în numeroase programe populare ale posturilor de televiziune ruseşť, subliniază John Beyrle pe blogul său.

Potrivit diplomatului american, „nici autorii, nici personajele acestor reportaje nu aduc niciun fel de dovezi în sprijinul afirmaţiilor lor”. John Beyrle este de părere că Rusia şi SUA „au nevoie de un dialog serios în cadrul mass-media, despre ce ar trebui făcut ca eforturile comune /în lupta cu terorismul/ să fie mai eficiente, nu de umplerea timpilor de emisie cu divagaţii iraţionale şi lipsite de dovezi”.

În postarea sa pe internet, ambasadorul american nu precizează ce reportaj de acest gen a „umplut paharul răbdării sale”, însă, potrivit Kommersant, ar fi vorba despre interviul difuzat de „Pervîi Kanaľ cu politicianul turc de origine cecenă Berkan Yashar, în trecut agent CIA, care a declarat că Osama ben Laden a murit cu cinci ani în urmă şi că americanii nu au făcut decât să descopere acum mormântul lui. Nu întâmplător, pe blogul său ambasadorul american pomeneşte tocmai de acest subiect.

„În timpul conferinţei de presă din Skolkovo, preşedintele Medvedev l-a întrebat pe jurnalistul Anton Verniţki /corespondentul de la Pervîi Kanal/ dacă este adevărat ce afirma eroul reportajului”, scrie ambasadorul american şi tot el răspunde: „Răspunsul este simplu. Nu, domnule preşedinte, nu este adevărat”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata