Ce microbi se transmit la o simplă strângere de mână?

0

O echipă de cercetători americani s-a ocupat de strângerile de mâini şi de microbii care se pot transmite cu acestă ocazie, iar rezultatele sunt destul de mulţumitoare, scrie site-ul lesquotidiennes.com.

Oameni de ştiinţă de la John Hopkins Bloomberg of Public Health au analizat riscurile transmiterii de bacterii rezistente, cum ar fi stafilococii aurii (printre care se află şi Staphylococcus aureus – MRSA -, rezistent la antibiotice), cu ocazia înmânărilor de diplome, când au loc sute de strângeri de mâini.

În cadrul experimentului, ei au prelevat eşantioane de pe mâinile elevilor înainte şi după ceremonie, pentru a stabili tipurile de microbi patogeni prezente. Rezultatele au arătat că 93% din eşantioane nu conţineau bacterii patogene. „Numai o strângere de mână prezintă un risc scăzut de contaminare cu o bacterie dăunătoare”, spune doctorul David Bishai.

Studiul a comparat rezultatele cu cele ale unei alte cercetări desfăşurate pe cadre medicale, care arăta că 17% din subiecţi riscau să se infecteze cu microbi periculoşi când dădeau mâna cu pacienţii.

Se pare că, în comparaţie cu mediul medical, strângerile de mâini la acordarea de diplome sunt mai scurte. Cercetătorii au mai observat că, dacă există mai multe strângeri de mână, un microb prezent la prima are tendinţa să se şteargă.

După părerea altor cercetători, există un risc serios de a lua microbi când dăm mâna cu cineva. „Circa 80% din toate bolile infecţioase se transmit prin contact direct şi indirect – direct, în cazul sărutului, indirect, în cazul strângerii de mână”, explică doctorul Philip M. Tierno Jr. de la New York University Medical Center într-un interviu pe site-ul de specialitate WebMD.

Cea mai bună soluţie nu este de a nu mai da mâna cu nimeni, ci de a păstra o igienă corectă a mâinilor, care trebuie spălate cu apă şi săpun, îndeosebi înainte şi după masă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.