Cercetătorii recomandă scăderea consumului de carne roşie şi şuncă

0

Experţii în cancer avertizează asupra consumului de carne roşie şi de mezeluri, după ce „cel mai competent raport” pe acestă temă a arătat că acestea favorizează apariţia unor boli, informează The Guradian.

World Cancer Research Fund (WCRF) recomandă scăderea consumului de carne roşie – vacă, porc şi miel – şi evitarea mezelurilor, precum şunca şi salamul. Pentru că ambele tipuri de carne fac să crească riscul apariţiei cancerului intestinal, oamenii ar trebui să se gândească serios să reducă consumul acestor alimente.

Problema a început să fie dezbătută în 2007, în urma publicării unui studiu care a identificat carnea ca un factor de risc în apariţia unor forme de cancer.

Cercetătorii de la WCRF din cadrul Imperial College London, conduşi de dr Teresa Norat, au analizat datele cuprinse în 263 studii, remarcând rolul regimului alimentar, al greutăţii şi al activităţii fizice în scăderea numărului de cazuri de cancer intestinal. „În privinţa cărnii roşii şi a mezelurilor, la cele 14 studii analizate s-au adăugat 10. S-a confirmat că, fără îndoială, carnea roşie şi mezelurile fac să crească riscul de cancer intestinal”, se spune în raport.

„WCRF recomandă consumul a 500 g (greutatea alimentelor gătite) de carne roşie pe săptămână – echivalentul a cinci-şase porţii medii de friptură de vită, miel sau porc – şi evitarea mezelurilor”, adaugă raportul. Circa 17.000 de cazuri (43%) ar putea fi evitate în fiecare an dacă oamenii ar mânca mai puţină carne şi mai multe fibre, dacă ar bea mai puţin, s-ar menţine la o greutate corectă şi ar fi mai activi, adaugă WCRF.

Raportul WCRF, de 850 de pagini, publicat luni, este „cel mai competent realizat vreodată asupra riscului de cancer intestinal”, apreciază experţii în cancer.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.