Cum a ajuns reforma pensiilor o problemă politică majoră în Europa centrală

0

Consecinţele contabile ale reformei pensiilor din pilonul II, adică sistemul de pensii obligatorii cu administrare privată, ar părea un subiect de-a dreptul plicticos, dar în ţările Europei centrale a devenit o chestiune politică majoră, care a pus la grea încercare popularitatea premierilor şi a stârnit întrebări privind credibilitatea fiscală a guvernelor, scrie cotidianul britanic Financial Times.

Ungaria a făcut pasul cel mai radical, naţionalizând, practic, pensiile din pilonul II sau din sistemul pensiilor ocupaţionale suplimentare, în timp ce Polonia a redus plăţile.
La rândul lor, cele trei republici baltice au redus temporar fluxul de bani către fondurile cu administrare privată, iar România a renunţat la planurile de extindere a sistemului.

În schimb, Slovacia a continuat finanţarea sistemului la fel ca până acum, iar guvernul de centru-dreapta al Republicii Cehe lucrează la o reformă a sistemului de pensii, în pofida controverselor pe care le creează această idee.

Consecinţele politice ale diferitelor soluţii au fost cele mai evidente în Polonia, unde decizia guvernului de a reduce contribuţiile la pilonul II de la 7.3% din salariul angajaţilor la 2.3% – procent care a revenit apoi la 3.5% – a declanşat un val de critici din partea unor proeminenţi economişti, în frunte cu Leszek Balcerowicz, fost ministru de finanţe şi arhitectul transformării economice a Poloniei postcomuniste.

Guvernul polonez a mers înainte pe calea aleasă, dar reputaţia proreformistă a premierului Donald Tusk a fost grav afectată.

Analistul Nicholas Spiro, de la Spiro Strategy, a remarcat însă că „schimbările în sine realizate în Polonia sunt considerabil mai benigne în comparaţie cu cele implementate în Ungaria. Sunt un pas înapoi în sensul că spun multe despre politica fiscală a mai multor guverne succesive din Polonia care, la fel ca numeroase omoloage europene, au recurs la măsuri unice ori la „contabilitatea creativă” pentru a-şi consolida finanţele publice”.

S-a dus optimismul reformist de la începutul anilor 2000, când opt state central-europene au lansat reforma sistemelor de pensii, încurajate de instituţiile financiare internaţionale şi presate de tendinţele demografice alarmante, care indicau că sistemele de pensii existente nu pot fi susţinute, din cauza scăderii ratei mortalităţii şi a creşterii speranţei de viaţă.

Toate ţările au creat variaţiuni pe aceeaşi temă a unui sistem de pensii privat, de obicei obligatoriu şi mergând în paralel cu cel existent. Ideea de bază era că reformele vor spori sustenabilitatea fiscală pe termen lung, vor împărţi riscul şi vor aduce şi alte beneficii, cum ar fi dezvoltarea pieţelor locale de capital. Aceste din urmă beneficii s-au văzut cu precădere în Polonia, unde fondurile de pensii au dat un impuls important Bursei de valori de la Varşovia, care a devenit de altfel principala bursă regională.

Costul acestor reforme s-a dovedit a fi însă neaşteptat de mare. În Polonia, costul de tranziţie presupus de menţinerea sistemului existent de pensii, în paralel cu direcţionarea de capital către un sistem nou creat a fost estimat iniţial la mai puţin de 1% din PIB pe an, pentru mai puţin de un deceniu, sumă ce ar fi urmat să fie acoperită în mare parte din vânzarea de bunuri ale statului. Acum, în schimb, guvernul polonez estimează că adevăratul cost al reformelor va reprezenta nu mai puţin de 95% din PIB-ul pe un an, în 2060.

Problema a fost că executivele care s-au succedat la Varşovia au consumat veniturile obţinute din privatizare, iar anumitor grupuri puternice ca oamenii în uniforme sau minerii li s-a permis să scape de sistemul de pensii de stat, în timp ce altora, cum sunt agricultorii, li s-a permis să rămână într-un sistem separat.

În cele din urmă, finanţarea pilonului II s-a realizat integral din împrumuturi, reprezentând acum o treime din datoria Poloniei, care se ridică la un nivel de 54% din PIB. Practic, guvernul emite titluri de stat pentru a finanţa sistemul, iar fondurile de pensii private preiau cam 70% din fondurile pe care le primesc şi le folosesc pentru a cumpăra obligaţiuni, o „roată” despre care însuşi ministrul polonez de finanţe, Jacek Rostowski, a afirmat că este ca un „cancer dezvoltat la proporţii gigantice, care distruge întregul sistem de pensii”.

Pentru a complica şi mai mult lucrurile, Uniunea Europeană nu a reuşit să adapteze Pactul de Stabilitate şi Creştere la reforma sistemelor de pensii, iar ţările cu sisteme reformate întâmpină dificultăţi în a se încadra în prevederile Pactului, deoarece sumele acumulate în fondurile de pensii private nu sunt considerate ca parte a finanţelor guvernului.

Rezultatul este că au de suferit tocmai ţările care au aplicat reforme şi au o situaţie fiscală mai stabilă pe termen lung.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.