Doi ani de tentative eşuate în privinţa alegerii preşedintelui

0 4

La 20 mai se împlinesc doi ani de când politicienii din Republica Moldova încearcă, fără succes, să aleagă preşedintele statului.

Articolul 78 din Constituţia ţării a schimbat, practic, soarta Republici Moldova şi guvernarea acesteia.

De la 20 mai 2009 au avut loc patru tentative nereuşite de alegere a preşedintelui ţării, două parlamente au fost dizolvate, au avut loc două scrutine parlamentare anticipate, dar până la urmă nici al treilea parlament, ales în această perioadă, nu dispune de o majoritate necesară pentru alegerea preşedintelui, riscând să împartăşească soarta celor precedente.

În Republica Moldova, republică parlamentară, potrivit Constituţiei, preşedintele este ales de către parlament, cu votul a 3/5 din numărul de deputaţi, adică 61.
Liderii politici de la Chişinău au viziuni diferite vizavi de această situaţie, precum şi asupra modului cum poate fi depăşită.

Opoziţia comunistă, acuză partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană pentru provocarea crizei, deoarece au refuzat să susţină candidatura Zinaidei Greceanîi. „Faptul că partidele din alianţă nu au votat preşedintele propus de comunişti, înseamnă că au avut ca obiectiv iniţierea acestei crize politice”, a declarat presei secretarul executiv al Partidului Comuniştilor (PCRM), Iurie Muntean.

În acelaşi timp, liderul Partidului Democrat, actualul preşedinte interimar, Marian Lupu a declarat că nu se va purcede la noi alegeri ale şefului statului, până când nu va fi identificată o soluţie clară, pentru a fi evitate noi alegeri anticipate. „Vom sta aşa până când identificăm soluţia. Alegerea doar de dragul alegerilor nu este o soluţie. În cadrul legal existent, acest exerciţiu trebuie să fie efectuat atunci când este pregătit şi pregătit rezultatul pozitiv”, a declarat el.

Liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleţ, a declarat că Alianţa pentru Integrare Europeană va reveni la subiectul alegerii preşedintelui, imediat după alegerile locale din 5 iunie.

Analistul politic Igor Boţan a declarat că liderii politici de la Chişinău nici nu sunt interesaţi de alegerea preşedintelui, iar noi alegeri anticipate nu pot fi excluse. „Fiecare din principalele partide speră că profitând de situaţia creată vor putea să-şi îmbunătăţească ratingul şi poziţiile, iar după alte eventuale alegeri anticipate să se găsească într-o situaţie mai favorabilă”. Noi alegeri anticipate sunt probabile, eventual în primăvara anului 2012, a declarat Boţan. Potrivit lui, în actualul context, când nu există un punct de vedere comun între putere şi opoziţie, soluţia cea mai optimă ar fi identificarea unei candidaturi de compromis.

Criza politică de la Chişinău a început în urma alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, Partidul Comuniştilor, aflat atunci la guvernare, a obţinut 60 de mandate de deputat, cu unul mai puţin decât minimul necesar pentru a putea alege singur şeful statului.

Alte trei partide – Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Alianţa Moldova Noastră (AMN) au obţinut celelalte 40 de mandate. Comuniştii au înaintat două nume pentru funcţia de preşedinte: pe fostul premier Zinaida Greceanîi şi pe medicul Stanislav Groppa.

Prima încercare de alegere a şefului statului a avut loc pe 20 mai 2009, dar Greceanîi a acumulat doar cele 60 de voturi ale deputaţilor comunişti. Opoziţia a refuzat să voteze şeful statului. Procedura s-a desfăşurat în contextul unor relaţii ostile între guvernare şi opoziţie, inclusiv ca urmare a protestelor anticomuniste din 6-7 aprilie, devastarea sediului preşedinţiei şi parlamentului, dar şi al abuzurilor la care au recurs forţele de ordine după aceste acţiuni.

Opoziţia a fost acuzată de tentativă de uzurpare a puterii în stat, în timp ce aceasta îi condamna pe comunişti pentru că ar fi provocat în mod intenţionat incidentele respective. În plus, opoziţia a acuzat fraudarea alegerilor parlamentare şi a refuzat să recunoască legalitatea acestora.

Repetarea alegerilor a avut loc pe 3 iunie, dar situaţia a fost identică cu cea din 20 mai. Greceanîi a acumulat aceleaşi 60 de voturi, iar opoziţia, care s-a plâns că a fost supusă unor presiuni din partea comuniştilor, a refuzat din nou să voteze pentru alegerea şefului statului.

În consecinţă, parlamentul ales cu două luni în urmă a fost dizolvat şi au fost anunţate alegeri parlamentare anticipate pentru 29 iulie. După o nouă campanie electorală dură, în care opoziţia şi comuniştii s-au acuzat reciproc de provocarea alegerilor, ultimii pierd majoritatea parlamentară, pe care au deţinut-o timp de mai bine de opt ani.

PL, PLDM, AMN şi Partidul Democrat, a cărui conducere a fost preluată în timpul campaniei de fostul comunist Marian Lupu, au obţinut 53 de mandate de deputat şi au creat Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), majoritară. Totuşi comuniştii, cu celelalte 48 de mandate, au posibilitatea să blocheze alegerea preşedintelui.

La 11 septembrie 2009, Vladimir Voronin, care deţinea funcţia de preşedinte din aprilie 2001, îşi anunţă demisia, iar parlamentul îl desemnează pe Mihai Ghimpu, liderul PL, drept preşedinte interimar, în virtutea faptului că deţinea şi funcţia de preşedinte al parlamentului. Comuniştii au contestat hotărârea legislativului, dar Curtea Constituţională a declarat-o legală.

Ulterior, încep pregătirile pentru noi alegeri pentru funcţia de preşedinte. Prima tentativă de alegere a şefului statului de către noul parlament are loc la 10 noiembrie, candidatul AIE fiind Marian Lupu. El însă nu primeşte susţinerea comuniştilor, astfel că încercarea se soldează cu un eşec. Alegerile repetate au avut loc pe 7 decembrie şi s-au încheiat cu acelaşi rezultat.

Această tentativă eşuată impune din nou dizolvarea parlamentului, care însă nu putea avea loc mai devreme de 16 iunie 2010, adică la un an după ultima dizolvare, conform unor amendamente introduse în legislaţie, între timp. În această perioadă, AIE, la iniţiativa lui Mihai Ghimpu, încearcă să găsească o soluţie pentru a evita anticipatele, şi anume – un referendum de adoptare a unei noi constituţii.

A fost creată o comisie specială, care a lucrat timp de câteva luni, începând cu decembrie 2009. În martie liderii AIE anunţă decizia comună de organizare a referendumului până la 16 iunie, dar iniţiativa nu găseşte susţinere nici în rândul opoziţiei comuniste, şi nici al instituţiilor europene, astfel că în final se renunţă la ea.

Ulterior, se încearcă doar modificarea articolului 78 din Constituţie, care se referă la procedura de alegere a preşedintelui, dar nici aici nu a fost găsit un consens. AIE a înaintat un proiect ca şeful statului să fie ales prin vot direct, în timp ce comuniştii înaintează proiectul propriu, ca parlamentul să aleagă şi în continuare preşedintele, dar cu posibilitatea de reducere a numărului necesar de voturi.

După ce eşuează posibilităţile de a se ajunge la un consens, se recurge la medierea negocierilor de către secretarul general al Consiliului Europei Thorbjorn Jagland, iar soluţia finală, acceptată şi de instituţiile europene a fost organizarea unui referendum constituţional şi a alegerilor parlamentare anticipate şi celor prezidenţiale concomitent, în luna noiembrie.

Înainte de anunţarea exerciţiului, majoritatea parlamentară din AIE a efectuat unele modificări ale Codului electoral, pentru a se asigura asupra validării acestuia. În primul rând, este vorba de reducerea pragului de participare, de la 60% din numărul de alegători la o treime. În plus, a fost modificată prevederea potrivit căreia pentru aprobarea unei anumite chestiuni prin referendum urmează să voteze în favoarea acesteia cel puţin jumătate din numărul total de alegători. Acest termen a fost înlocuit cu „50% plus 1 din cei care au participat la votare”.

În pofida acestor pergătiri, referendumul constituţional de la 5 septembrie 2010 eşuează, din cauza prezenţei reduse la alegeri 30% faţă de necesarul de o treime. Acest fapt se întâmplă în contextul în care opoziţia comunistă a chemat populaţia să boicoteze plebiscitul. Astfel, planurile AIE de a introduce alegerea şefului statului prn vot direct au eşuat, iar la 27 septembrie, preşedintele interimar de atunci, Mihai Ghimpu, anunţă dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate la 28 noiembrie 2010.

Rezultatele alegerilor, le repetă, în mare, pe cele de la 29 iulie 2009. Trei partide din AIE – PLDM, PDM şi PL acumulează împreună 59 de mandate în parlament, iar comuniştii – 42. După negocieri de circa o lună, se creează AIE 2, iar la 30 decembrie Marian Lupu este ales preşedinte al parlamentului, preluând şi interimatul funcţiei de preşedinte.

Neavând o majoritate de 2/3 şi în lipsa unui dialog cu PCRM, deputaţii încearcă să promoveze proiectul mai vechi al comuniştilor, ca preşedintele să fie ales cu majoritatea simplă a voturilor, dar aceştia îl retrag de pe agenda parlamentului. Ulterior, Curtea Constituţională, la o interpelare a comuniştilor decide că nu există un termen limită în care noul parlament trebuie să aleagă preşedintele, astfel, că deşi are aproape jumătate de an de când a fost ales, legislativul nici nu a încercat să înceapă procedura de alegere a şefului statului, în pofida protestelor opoziţiei.

Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994, dar a fost deseori criticată de-a lungul anilor pentru anumite neconcordanţe şi chiar prevederi care provoacă divizarea societăţii, precum aceea că limba de stat a Republicii Moldova este „limba moldovenească”.

Cele mai importante modificări constituţionale au fost operate în vara anului 2000, în contextul unor neînţelegeri majore între preşedintele de atunci, Petru Lucinschi, şi majoritatea parlamentară. Parlamentul a decis să transforme Republica Moldova în ţară parlamentară, iar preşedintele să fie ales de legislativ cu 3/5 din voturi, adică 61 de deputaţi. Aceste modificări au provocat de fiecare dată la alegerea preşedintelui conflicte politice şi blocaje.

Astfel, chiar primele tentative de alegere a şefului statului, la finele anului 2000, au suferit un eşec, drept urmare parlamentul a fost dizolvat şi au fost anunţate alegeri anticipate. Alegerea preşedintelui în 2005 s-a încheiat cu realegerea lui Vladimir Voronin, inclusiv cu sprijinul unor partide de dreapta, fapt care a bulversat mult opinia publică şi a fost considerat de unii analişti drept „prăbuşire totală a clasei politice”.

După alegerile parlamentare din aprilie 2009, preşedintele nu a putut fi ales, astfel că a fost dizolvat parlamentul. Nici după anticipatele din 29 iulie nicio forţă politică sau coaliţie nu dispune de 61 de mandate, persistând pericolul unui alt scrutin anticipat. De fapt, din opt tentative de alegere a preşedintelui, în ultimii nouă ani, doar două au fost încununate de succes.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata