Norul de cenuşă ameninţă iar Europa. VEZI TRASEUL

0

– Norul de cenuşă rezultat în urma erupţiei vulcanului islandez Grimsvoetn va ajunge în nordul Scoţiei marţi şi ar putea afecta vestul Franţei şi nordul Spaniei joi, a avertizat duminică organizaţia europeană pentru securitate aeriană Eurocontrol

„Ne aşteptăm ca norul de cenuşă să ajungă în nordul Scoţiei marţi, 24 mai. Dacă emisiile vulcanice continuă cu aceeaşi intensitate, norul ar putea ajunge în vestul spaţiului aerian francez şi în nordul Spaniei joi, 26 mai„, afirmă Eurocontrol într-un aviz publicat pe site-ul de Internet.

Spaţiul aerian islandez a fost închis temporar, duminică dimineaţa, din cauza erupţiei vulcanului Grimsvoetn, cel mai activ din ţară, care a declanşat un imens nor de fum, au anunţat autorităţile aeroportuare, scrie Realitatea.net

Vulcanul Grimsvoetn se află sub gheţarul Vatnajoekull (sud-estul Islandei). Acesta este vulcanul cel mai activ din Islanda, el înregistrând nouă erupţii în perioada 1922-2004.

Un nor de cenuşă degajat de erupţia vulcanului islandez Eyjafjöll în aprilie 2010 a generat cea mai mare închidere a spaţiului aerian din Europa pe timp de pace, cu peste 100.000 de zboruri anulate şi peste opt milioane de pasageri blocaţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.