Şomaj în scădere: 5,25% la 15 mai, afirmă premierul Emil Boc

0

Datele provizorii privind şomajul indică, la jumătatea acestei luni, o reducere a ratei de la 5,4% la 5,25%, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar al Muncii, premierul Emil Boc.

Potrivit lui Emil Boc, în aprilie erau înregistraţi 493.438 de şomeri, iar la 15 mai numărul acestora era de 478.666.

„Semnele bune ale ieşirii economiei din recesiune şi ale consolidării economice se regăsesc şi în privinţa numărului de şomeri”, a subliniat şeful executivului.
Acesta a arătat că de nivelul şomajului din decembrie 2008 (4,4%) ne mai desparte doar un punct procentual.

„Important este că tendinţa este bună”, a spus Emil Boc.

În continuare, acesta a arătat că a dispus „o campanie mult mai agresivă de informare a mediului de afaceri cu privire la facilităţile oferite de Ministerul Muncii pentru angajarea şomerilor”.

În prezent, pentru angajatorii care angajează persoane cu vârsta de peste 45 de ani şi pentru şomerii întreţinători de familii statul acordă o subvenţie de 500 lei pentru o perioadă de 12 luni.

De asemenea, angajatorii care încadrează persoanele care mai au doar trei ani până la pensie primesc o subvenţie de 500 lei pe lună timp de trei ani.

În cazul absolvenţilor cu studiile terminate şi care sunt şomeri, subvenţiile acordate sunt următoarele: nivel gimnazial – 500 lei, studii liceale – 600 lei, universitare – 750 lei. Aceste subvenţii se acordă timp de un an în fiecare lună.

Şi pentru persoanele cu handicap angajate, se acordă o subvenţie de 500 lei pe lună.

Primul ministru a subliniat că Ministerul Muncii are resurse pentru a susţine aceste programe de stimulare a angajării şomerilor şi, dacă va fi nevoie, Guvernul le va suplimenta.

În încheiere Emil Boc s-a referit la Legea asistenţei sociale arătând proiectul actului normativ a fost definitivat prin integrarea a circa 100 de observaţii primite de la Ministerul de Justiţie şi cel al Finanţelor, astfel că miercuri va putea intra în Guvern.

Observaţiile celor două ministere s-au referit la corelarea diverselor forme de asistenţă socială şi la stabilirea plafonului maximal pentru prestaţii sociale. Valoarea acestuia va fi importantă pentru acordarea ajutoarelor de încălzire, deoarece persoanele cu venituri mai mici vor primi o subvenţie mai mare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.