Spaţiul aerian islandez a fost închis din cauza erupţiei vulcanului Grimsvoetn

0

Spaţiul aerian islandez a fost închis temporar duminică dimineaţa din cauza erupţiei celui mai activ vulcan din ţară, care a produs un imens nor de fum, au anunţat autorităţile aeroportuare (Isavia), citate de AFP.

„Aeroportul Keflavik, principalul nostru aeroport internaţional, se închide. Spaţiul aerian se închide”, a declarat purtătorul de cuvânt al Isavia. Acesta ar urma să fie închis „cel puţin în următoarele ore”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Erupţia vulcanului islandez Grimsvoetn nu va avea un impact asupra zborurilor din restul Europei, cel puţin nu în următoarele 24 de ore, a subliniat duminică organizaţia europeană pentru securitate aeriană Eurocontrol.

„Pentru moment, nu există un impact asupra curselor europene sau transatlantice, iar situaţia ar trebui să rămână astfel în următoarele 24 de ore”, se spune în comunicatul Eurocontrol.

Vulcanul Grimsvoetn, situat sub gheţarul Vatnajoekull (sud-estul Islandei), a început să erupă sâmbătă, potrivit Institutului meteorologic islandez.

Este cel mai activ vulcan din ţară, înregistrându-se nouă erupţii între 1922 şi 2004. Erupţia a produs un imens nor de fum, care se ridica duminică dimineaţa la „cel puţin 17 km înălţime, poate ceva mai mult”, a informat un geofizician de la institut.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.