Victor Ponta: Singura soluţie ca Elena Udrea să fie primar general e să o numească Traian Băsescu

0

Singura soluţie ca Elena Udrea să fie primar general este să o numească preşedinte Traian Băsescu în această funcţie, a declarat liderul PSD, Victor Ponta, potrivit căruia, în şedinţa de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consilierii PSD vor vota pentru păstrarea celor şase sectoare.

„Noi am avut o singură poziţie. Considerăm că e bine să rămână Sectoarele. Nu noi am vrut să le desfiinţăm, ci doamna Udrea. (…) Acuma înţeleg că nu mai vor. (…) Singura soluţie ca doamna Udrea să câştige Bucureştiul este ca doamna Udrea să desfiinţeze Bucureştiul. Nu există nicio altă organizare. Putem să face 20 de Sectoare, 70 de Sectoare, 100 de Sectoare sau niciun Sector, tot n-o votează nimeni pe Elena Udrea.

Trebuie să o numească domnul preşedinte Băsescu primar general. Dacă schimbă legea şi primarul general va fi numit de Băsescu, atunci va fi Udrea. În rest, orice altă reorganizare nu-i foloseşte la nimic. (…)

Dacă vreţi într-adevăr să reorganizaţi Bucureştiul haideţi să-i întrebăm pe bucureşteni ca să înţeleagă toată lumea. Vreţi să desfiinţăm Sectoarele sau nu ? E foarte, foarte simplu. La fel vom vota şi nu avem majoritate”, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, liderul PSD, explicând că la Bucureşti funcţionează bine „coaliţia Udrea-PRM-PNG”.

Acesta a acuzat, în context, „mafiile din Consiliul General al Capitalei”.

„În acelaşi timp, că m-am informat mai bine de ceea ce se întâmplă la Primăria Bucureşti, domnul Băsescu spune adevărul când vorbeşte de mafiile din Consiliul General, dar sunt mafiile pe care le avea şi Traian Băsescu când era primar general, şi eu am făcut acel control din 2003. Astăzi mafiile sunt ale doamnei Udrea şi ale PDL.

Şeful de la RATB este consilierul doamnei Elena Udrea, şeful de la RADET este de la PNG, aliat cu PDL-ul.(…) Dacă domnul Băsescu credeţi că vrea să stârpească acele mafii să fim serioşi, sunt ale lui, cum să vrea să le stârpească? Bucureştenii trebuie să ştie că în acest moment banii de la RATB şi de la RADET sunt furaţi, sunt deturnaţi către conducerea PDL-PNG din Consiliul General.

Şi atunci obligaţia noastră este ca la anul să-i convingem pe bucureşteni să nu-i mai voteze pe aceşti indivizi, pe aceşti mafioţi, cum bine îi numea domnul Băsescu”, a mai spus preşedintele PSD.

Totodată, Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că anul viitor Uniunea Social Liberală va câştiga Primăria Generală şi cele şase Sectoare.

„Noi vrem să rămână cele şase Sectoare. Vrem să câştigăm toate cele şase Sectoare prin candidaţii noştri. Vrem să avem şi vom avea un candidat comun care va câştiga Primăria municipiului Bucureşti. Repet, singura soluţie ca doamna Udrea să fie primar general este să o numească Băsescu. În rest, orice fel de reorganizare este imposibilă pentru votul de la anul”, a conchis Ponta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.