Italia nu îşi poate permite trecerea de la o dreaptă incapabilă la o stânga populistă

0 5

În 17 ani de campanii politice în cea mai mare parte încununate de succes, premierul italian Silvio Berlusconi a rezistat rareori impulsului de a denunţa „pericolul comunist” în Italia.

Prin urmare, este o ironie tristă că acum ameninţă să deschidă uşa celor mai radicali politicieni de stânga cunoscuţi de Italia în ultimii ani, comentează Alberto Mingardi, directorul general al ”Istituto Bruno Leoni”, un think-tank cu sediul la Milano, semnatarul articolului publicat de Wall Street Journal în ediţia de luni(23 mai 2011).

La 15 şi 16 mai, italienii au votat pentru guvernele locale ale ţării, inclusiv la Milano, oraşul natal al lui Berlusconi şi un bastion tradiţional al susţinătorilor săi. De data aceasta, 48% dintre alegătorii milanezi l-au ales pe Giuliano Pisapia, candidatul stângii, în timp ce numai 41,6% au preferat-o pe Letizia Moratti, primarul oraşului şi fost ministru în guvernul Berlusconi.

Pisapia este o alegere controversată la guvernarea oraşului Milano. Un avocat de succes, cu o retorică soft, el a aparţinut întotdeauna stângii radicale, având două mandate de deputat din partea Refondării Comuniste, moştenitoarea nepocăită a Partidului Comunist Italian. Scrisorile de acreditare neobişnuite ale lui Pisapia pentru a gestiona centrul global al luxului şi finanţelor care este Milano i-a determinat pe mulţi să vadă în afirmarea sa puternică, primul indiciu al sfârşitului erei Berlusconi.

Sfârşitul politic al lui Berlusconi a fost anunţat de mai multe ori, mereu prematur. De data aceasta poate fi însă diferit. Stânjeneala actuală privind scandalurile personale ale lui Il Cavaliere merge mână în mână cu un profund sentiment de dezamăgire pentru performanţa sa ca premier. În contextul exacerbării scandalurilor, observatori au prezis că el ar putea recurge la o răsturnare a situaţiei, prin reducerea impozitelor şi alte reforme pe care le-a propovăduit ani de zile. Plin de bune intenţii, guvernul său nu a avut încă initiaţiva.

De data aceasta, farmecul lui Berlusconi nu a fost suficient pentru a ascunde numărul slab de realizări ale administraţiei sale. Ministrul de finanţe Giulio Tremonti este creditat cu ţinerea sub control a cheltuielilor publice în timpul crizei financiare, iar ministrul educaţiei Mariastella Gelmini a realizat o reformă curajoasă a sistemului universitar. Dar marea promisiune a erei Berlusconi – reducerea etatismului pentru a da frâu liber potenţialului sectorului privat rămâne neîndeplinită.

Asta nu înseamnă că totul este roz în ceea ce priveşte Partidul Democrat /PD/ de stânga. Victoria sa la Milano este încă incompletă. Pisapia şi Moratti se vor confrunta în al doilea tur de scrutin, la 29 şi 30 mai. Partidul pierde tot mai mult teren în general, în contextul unor grupuri mai mici şi mai radicale de stânga, precum cel în care Pisapia şi-a început cariera, devenind tot mai competitiv în întreaga Italie.

Democraţii sunt considerabil mai moderaţi decât aceste grupuri, dar obiectivele politicii partidului sunt umbrite de aceleaşi impulsuri etatiste. Programul lui Pisapia pentru Milano include introducerea cotelor de gen în administraţia locală şi în consiliile de administraţie ale companiilor de stat, stabilirea unui fond cu capital de risc pentru finanţarea întreprinderilor cu energie verde şi investiţii accelerate în politicile educaţionale şi sociale.

Multe dintre obiectivele sale sunt admirabile, mai ales privind o mai bună integrare a imigranţilor. Dar este surprinzător să constaţi că încă mai consideră implicarea mai pronunţată a guvernului ingredientul necesar în orice soluţie la problemele societăţii, spre deosebire de Moratti care a militat pentru liberalizare în calitate de primar.

Corelaţia nu implică cauzalitatea, dar este foarte probabil ca PD să creadă altfel şi încurajat de performanţa din această lună să facă un viraj spre radicalism, portretizându-l pe Berlusconi drept un monstru iar politicile sale periculos de libertare. Ar fi o greşeală politică.

Există puternice semnale că italienii s-au săturat de Berlusconi şi în mod clar alegătorii din Milano au vrut să-i dea un avertisment. Dacă italienii s-au săturat suficient de Berlusconi pentru a vota chiar candidaţi radicali, totuşi o strategie mult mai bună pentru stânga ar fi de a-şi păstra o faţă mai liniştitoare, mai prezentabilă.

În anii 1990, partidele de stânga au făcut să progreseze privatizările şi au pus capăt extravaganţei fiscale, în conformitate cu Tratatul de la Maastricht. Această cultură a reformei este de mult apusă.

Berlusconi a mutat efectiv politica italiană departe de orice discuţie asupra unor probleme altele decât cele focalizate asupra propriei persoane. Acum, pentru un politician care a criticat sever comunismul în absenţa acestuia, Berlusconi poate fi lichidat de cei mai radicali stângişti pe care i-a văzut Italia în ani de zile. Pentru o ţară a cărei economie trebuie încă eliberată de etatism, Italia nu îşi poate permite o trecere de la o dreaptă incapabilă la o stanga populistă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata