MB: imigranţi profitori, printre care şi români, se folosesc de o portiţă legală pentru a revendica bani şi drepturi

0

Imigranţi profitori, printre care români şi bulgari, ocolesc o interdicţie privind ajutoarele sociale şi colectarea de mii de lire sterline prin vânzarea revistei de caritate ”Big Issue”, exploatând astfel o portiţă legală şi adoptând un „asalt pe uşa din dos”, informează în ediţia de luni (23 mai 2011) cotidianul britanic Express, care precizează că procedura a suscitat indignare în Marea Britanie.

Românii şi bulgarii se înregistrează ca „liber profesionişti” pentru a vinde revista socială şi de caritate „Big Issue”, astfel încât să poată obţine aşa-numitele numere la ”National Insurance” – vitale pentru revendicarea de bani ai contribuabililor şi drepturi de muncă pentru familiile lor.

Detaliile acestui „asalt pe uşa din dos” asupra sistemului de protecţie socială din Marea Britanie au provocat indignare şi cereri de eliminare a acestei portiţe legale.
John O’Connell, de la Alianţa Contribuabililor, a declarat: „Aceasta înşelătorie este un exemplu perfect privind modul în care sistemul nostru fiscal excesiv de complex şi cel de ajutoare sociale ajunge să lovească buzunarul contribuabililor care muncesc din greu.

Prea multe reforme şi soluţii de cârpăceală adoptate de-a lungul anilor au creat o întreagă serie de portiţe de scăpare care costă fiscul miliarde de lire anuaľ’. O’Connell a cerut o „reforma engros” a sistemului de protecţie socială. „Trebuie să fie drastic simplificat pentru a face imposibil pentru escroci şi profitori să sustragă familiilor bani câştigaţi cu greu”, a subliniat el.

Atunci când România şi Bulgaria au aderat la UE în 2007, Marea Britanie a promis că imigranţii cu nivel scăzut de calificare din aceste ţări vor fi excluşi de la muncă sau de la solicitarea de ajutoare sociale în Marea Britanie dacă nu obţin mai întâi un permis în ţările de origine.

Patru ani ani târziu, mulţi dintre noii imigranţi eludează interdicţia, vânzând revista „Big Issue”. Vânzătorii o cumpără cu 1 liră, apoi o vând cu 2 lire şi păstrează profitul. Revista este vândută de aproximativ 3.000 de persoane în Marea Britanie. Se estimează că aproximativ 40% dintre vânzătorii din nord sunt ţigani români.

Simon Ashley, fostul lider al liberalilor democraţi din Consiliul Municipal al oraşului Manchester, a declarat că unii se înregistrează ca vânzători pentru a primi numerele la National Insurance, fără a mai reveni apoi la vânzarea revistei.

„Cred că ‘Big Issue’ permite să fie folosită drept poartă pentru dependenţa de ajutoare sociale. Aceşti oameni nu sunt fără adapost, toţi au case. Dar pentru că au găsit o portiţă legală care le oferă acces la ajutoare sociale, vânzarea revistei este acum un scop în sine şi nu o problemă reală de liber¬profesionism”, a explicat Ashley.

Publicaţia Express dă exemplul lui Adrian Oprea, care a început să vândă „Big Issue” când a venit la Manchester din România, în 2009, cu soţia şi fiul său. În luna aprilie, după ce a obţinut numărul de asigurare naţională, au venit la el şi două surori ale sale cu cei trei copii ai lor şi cumnatul Ionuţ Codrianu, de 31 de ani, cu familia sa. Codrianu, care nu vorbeşte engleza, şi soţia sa vând acum revista. Codrianu a aplicat pentru beneficii precum creditul fiscal pentru persoane care muncesc.

Fay Selvan, proprietarul „Big Issue” din Nord, a negat că a încurajat imigranţi să se înregistreze ca vânzători. Ea a spus: „Noi îi ajutăm pe toţi cei care ne solicită. Nu facem discriminări. Oricare dintre vânzătorii noştri are dreptul de a fi liber-profesionist, astfel că nu este vorba de o portiţă legală, ci aceasta este legea”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.