Cum arată Egiptul, la o sută de zile fără Mubarak?

0 6

S-au împlinit deja o sută de zile de la căderea preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, iar ţara pare să fi intrat pe calea stabilizării.

Tancurile practic au dispărut din centrul capitalei, Cairo, cu excepţia unor puncte strategice iar restricţiile de circulaţie sunt deja o anecdotă care nu mai afectează viaţa de zi cu zi a egiptenilor.

Totuşi, în spatele acestei aparenţe de normalitate, câteva elemente reflectă noile dificultăţi cu care se confruntă ţara, notează luni (23 mai 2011) ziarul ABC.

Siguranţa cetăţenilor, de exemplu, s-a deteriorat considerabil, iar numărul infracţiunilor s-a multiplicat mai ales jafurile cu mâna armată. Au avut loc mai multe tentative de fugă în masă din penitenciarele din Cairo şi cel puţin trei au avut succes. Experţii o pun pe seama numărului mic de poliţişti aflaţi pe stradă, demoralizaţi.

Au crescut şi dificultăţile economice: căderea drastică a turismului – de până la 80 % faţă de dinainte de revoluţie – a provocat pierderi masive de 11 miliarde de dolari economiei ţări, potrivit Institutului de Planificare Naţională.

Între timp, Mubarak şi foştii săi colaboratorii se confruntă cu tribunalul. Fostul ministru de interne, Habib El Adli a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupţie şi aşteaptă un alt proces pentru responsabilitatea sa în reprimarea politică.

Atât Hosni Mubarak cât şi fiii săi Gamal şi Alaa sunt încarceraţi în aşteptarea procesului. Soţia lui, Suzanne, a evitat închisoarea în ultimul moment în urma unui presupus atac de cord. Fostul preşedinte ar putea fi pasibil de pedeapsa cu moartea dacă se dovedeşte că a ordonat să se tragă în manifestanţi, deşi mulţi sunt de părere că nu va ajunge să se aplice.

Potrivit analiştilor politici, starea de euforie se menţine, în paralel cu o senzaţie de apăsare şi teamă mai ales după ultimele ciocniri interreligioase. Armata rămâne la cârma ţării şi mulţi se întreabă care este adevăratul său rol.

„Gestionăm ţara şi o guvernăm”, asigură generalul Mojtar Al Molla, membru al Consiliului Superior al Forţelor Armate. Însă guvernul interimar, condus de premierul Essam Sharaf are puţină autonomie fără supravegherea militarilor. În septembrie vor avea loc primele alegeri – libere, în principiu – ale epocii post-Mubarak, cele parlamentare, şi se aşteaptă ca până atunci guvernul militar să ridice Legea Emergenţei, în vigoare de la venirea la putere a fostului preşedinte.

La alegeri se vor prezenta, între alţii, Fraţii Musulmani care şi-au creat propriul grup politic, Partidul Libertăţii şi Justiţiei. Majoritatea observatorilor se aşteaptă să obţină minimum o treime din locurile din Parlament.

Motivele sunt numeroase: reînnoita lor popularitate, datorită prezenţei la manifestaţii şi ciocnirii cu forţele de securitate; faptul că sunt cea mai bine organizată grupare de opoziţie şi datorită alianţei lor cu predicatorii salafişti, a căror capacitate de mobilizare a moscheilor a fost demonstrată la desfăşurarea referendumului privind reforma constituţională din martie. Articolele propuse spre reformare de echipa juridică a Fraţilor Musulmani au întrunit peste 77 %. din votul popular.

În noiembrie sunt prevăzute alegerile prezidenţiale, la care se va prezenta şi laureatul premiului Nobel Mohamed El Baradei, sau popularul Amr Mussa, fost lider al Ligii Arabe. Alţi candidaţi ai opoziţiei sunt mai puţin cunoscuţi precum Ayman Nour sau Rifat El Sayed.

Ţara s-a angajat într-o nouă politică externă: vecinul Israel asistă cu preocupare cum noul guvern sprijină acordul de uniune dintre Fatah, Hamas şi alte facţiuni palestiniene şi a început reconcilierea cu Iranul cu care a rupt relaţiile diplomatice în anii 80.

Între timp, Administraţia Obama a anunţat acordarea a 2 miliarde de dolari Egiptului pentru a ajuta procesul de tranziţie democratică. În încercarea, poate, de a menţine influenţa SUA asupra unuia din partenerii săi cei mai fiabili din Orientul Mijlociu şi care acum nimeni nu ştie încotro se îndreaptă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata