Biroul de Credit gestionează 25 de miliarde de euro, credite acordate populaţiei, susţine Graţian Gheţea

0 8

Biroul de Credit gestionează în prezent peste opt milioane de credite acordate populaţiei României, cu un total de circa 25 de miliarde de euro, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor /ARB/, Radu Graţian Gheţea, la dezbaterile din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor pe marginea iniţiativei legislative privind funcţionarea Birourilor de Credit.

Gheţea a respins oportunitatea acestei propuneri legislative, arătând că există Legea 667 care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal.

„Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a emis, încă din anul 2007, o decizie în baza căreia s-a înfiinţat Biroul de Credit în România. Biroul de Credit gestionează peste opt milioane de credite acordate populaţiei României, cu un total de circa 25 de miliarde de euro.

Considerăm că, în acest moment, funcţionalitatea acestei instituţii este foarte bună. Toate băncile şi instituţiile de credit apelează la acest cont de date. Nu înţelegem de ce ar trebui să fie modificată actuala modalitate de organizare şi să se facă o lege”, a spus Gheţea.

În opinia preşedintelui ARB, Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este o instuţie care şi-a arătat viabilitatea.

„A transforma această decizie în lege, pentru că proiectul de lege preia din decizia respectivă mari capitole, acest lucru se poate discuta, se poate modifica împreună cu Autoritatea, dar nu avem opinia că ar fi bine să facem o lege nouă. Un coleg de-al dumneavoastră îmi sugera că ar putea fi modificat termenul după care baza de date să elimine pe acei datornici care şi-au plătit datoriile”, a spus Gheţea.

Radu Graţian Gheţea a participat, marţi, la dezbaterile pe marginea unei propuneri legislative privind funcţionarea Birourilor de Credit, dezbateri care au avut loc în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Biroul de Credit are ca scop evaluarea solvabilităţii, reducerea riscului la creditare, precum şi determinarea gradului de îndatorare a debitorilor persoane fizice.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata