De ce sunt americanii naţiunea care nu îşi ia concediu?

0

Dacă vreţi să vă luaţi mult concediu, Statele Unite nu sunt un loc unde să lucraţi.

În afara câtorva sărbători naţionale, „albina muncitoare” americană tipică îşi rupe doar două sau trei săptămâni preţioase pe an pentru a se relaxa şi a vedea lumea, cu mult mai puţin decât primesc locuitorii din multe alte ţări. În plus, chiar şi această mică perioadă de vacanţă vine cu condiţii ataşate, relatează CNN marţi (24 mai 2011).

Unele companii americane nu doresc ca angajaţii să îşi ia mai mult de o săptămână de concediu odată, în timp ce altele se aşteaptă ca ei să răspundă la telefon sau să îşi verifice e-mail-ul atunci când fac plajă sau fac o excursie în munţi.

În aceste condiţii, doar 57% dintre persoanele care lucrează în Statele Unite se folosesc de tot concediul la care au dreptul, prin comparaţie cu 89% dintre lucrătorii din Franţa, a constatat un recent sondaj Reuters /Ipsos.

Nancy Schimkat, o americancă ce locuieşte în Weinheim, Germania, a povestit cum soţul său, un inginer german, dispune de 6 săptămâni de concediu plătit pe an, la care se adaugă sărbătorile naţionale – concediu pe care compania se asigură că şi-l ia în totalitate. În plus, este tipic pentru germani să îşi ia 3 săptămâni consecutive de concediu în luna august, atunci când o mare parte din ţară „se închide”, povesteşte Schimkat.

Aceste trei săptămâni sunt rezervate marilor excursii, probabil în alte zone ale Europei, în Australia sau America de Nord. Germanii şi-ar putea, de asemenea, rezerva o vacanţă la schi în timpul iernii sau o săptămână liberă de Paşte.

Unul dintre motivele importante care stau la baza acestei diferenţe este durata concediului plătit mandatată prin lege în multe părţi ale lumii.

Astfel, Germania este una dintre cele douăzeci şi ceva de ţări industrializate – de la Australia la Slovenia şi Japonia – care obligă angajatorii să ofere cel puţin patru săptămâni de concediu plătit angajaţilor, potrivit unui studiu realizat în 2009 de către compania de consultanţă pe probleme de resurse umane Mercer. Finlanda, Brazilia şi Franţa sunt campioanele cu 6 săptămâni de concediu plătit garantate lucrătorilor.

Pe de altă parte, angajatorii din Statele Unite nu sunt obligaţi prin legea federală să ofere concediu plătit angajaţilor, ceea ce face ca aproximativ un sfert din totalul lucrătorilor americani să nu aibă acces la acesta, au indicat cifrele guvernamentale.

Acest aspect face din SUA singura naţiune avansată din lume care nu garantează lucrătorilor săi concediul anual, potrivit unui raport intitulat „No-Vacation Nation”, realizat de Centrul pentru Cercetare Economică şi Politică, un grup de politici liberale. Cu toate acestea, cele mai multe companii americane oferă concediu plătit angajaţilor, deoarece văd în acesta o modalitate de a-şi atrage şi păstra lucrătorii.

Teama de concedieri şi de un ritm mai rapid de muncă îi determină pe mulţi americani să fie reticenţi să îşi ia concediu şi temători că ar putea lăsa impresia că nu sunt dedicaţi locului de muncă. De asemenea, americanii îşi fac griji că, dacă îşi vor lua concediu, ei nu vor mai putea face faţă treburilor care îi aşteaptă atunci când se vor întoarce din vacanţă.

Pe de altă parte, „nu este pur şi simplu nicio dovadă că exploatarea până la moarte a celor ce muncesc oferă un avantaj competitiv”, explică John de Graaf, coordonator la nivel naţional pentru „Take Back Your Time”, un grup care cercetează efectele muncii în exces. În acest sens, el menţionează că Statele Unite s-au situat pe locul al patrulea în topul pe 2010-2011 al celor mai competitive economii, realizat de Forumul Economic Mondial, în timp ce Suedia – o ţară care oferă prin lege lucrătorilor cinci săptămâni de concediu plătit – a ocupat locul al doilea.

De Graaf a elaborat prima versiune a Paid Vacation Act din 2009, un proiect de lege care solicita marilor companii să ofere cel puţin o săptămână de concediu anual plătit angajaţilor.

Proiectul, introdus de fostul congressman republican de Florida, Alan Grayson, în mai 2009, s-a bucurat de puţină atenţie, iar oponenţii au declarat că acesta va avea un impact negativ asupra afacerilor şi că guvernul nu trebuie să se implice la locul de muncă al angajaţilor în acest fel.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.