Mugur Isărescu: România a fost foarte aproape de un „infarct” economic în 2009

1

România a fost foarte aproape de un „infarct” economic în 2009, adică de oprirea bruscă a intrării de capitaluri străine (sudden stop), sau chiar de retragerea acestora, a declarat miercuri (25 mai) guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la începerea lucrărilor celei de-a opta ediţii a Forumului de Investiţii – Finance 2011 de la Bucureşti, organizat de ForumInvest.

Guvernatorul a explicat că „pentru o ţară cu un PIB de 110 miliarde de euro, este foarte greu să suporţi o scădere de 10 miliarde de euro, într-un singur an, a intrărilor de capital”.

Isărescu a precizat că, în 2009, nu a crezut semnalele agenţiilor de rating, care arătau că România se afla în pragul unei situaţii de „sudden stop”, şi România a reuşit să reacţioneze la timp, astfel încât fluxurile de capital au scăzut de la 16 miliarde de euro în 2008, la 5 miliarde de euro în 2009.

„Cheia care a evitat oprirea bruscă a intrării capitalurilor străine şi, în special retragerea acestora, a fost încheierea acordului cu FMI şi UE”, a spus guvernatorul BNR, care a subliniat că au fost cele mai scurte negocieri ale unui contract cu Fondul şi „au durat numai trei luni”.

Astfel, a fost asigurată intrarea în ţară a altor cinci miliarde de euro.
„Putem afirma că şocul ar fi putut fi mai mic dacă accesarea fondurilor europene ar fi fost mai mare, deoarece acestea ar fi putut suplini o parte din intrările de capital străin care încetaseră”, a declarat Isărescu.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. cotoi spune

    \”Isar\” pre numele sau adevarat , mugurel a pus pe butuci economia romaniei prin mentinerea dobinzii de referinta sus (BCE – 1,5% iar BNR peste 6 %) , ceea ce a facut si face cel mai rau IMM-urilor si in general economiei private …vezi dobinzile de referinta in celelalte tari UE (germania, franta, U.E = BCE in general) dar si prin mentinerea leului la cote ridicate fara suport efectiv …secatura a transformat BNR intr-o placa turnanta de spalare a banilor tilharilor europeni si nu numai …care este motivul mentinerii dobinzii dereferinta ridicate ? ia explica tu asta la public ! …ca sa fie capitalul de lucru scump = 15-28%- si sa nu cumva sa putem exporta si noi in UE, la fel si cu leul , sa nu cumva sa putem sa producem si sa exportam …numai mittal si renault , nu ? …lichea ce esti …aservit oricui ofera spaga!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.