Patriarhul Daniel: Omul modern a pierdut familiaritatea cu Dumnezeu

0 4

Familia de astăzi este în criză pentru că omul modern a pierdut familiaritatea cu Dumnezeu, care este Iubire, a afirmat, marţi, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, la finalul unei conferinţe desfăşurate în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că „ruperea legăturii omului cu Dumnezeu produce o mulţime de rupturi la nivelul existenţei umane, ruptură în familie, ruptură în comunitate sau în societate şi ruptură între popoare, pentru că însuşi păcatul este ruptură a relaţiei omului cu Dumnezeu”.

„Biserica este familia lui Dumnezeu în lume. Ea aminteşte că toţi oamenii au nevoie de a fi iubiţi şi ascultaţi când se află în dificultate. Biserica trebuie să fie loc de întrajutorare reciprocă pentru ca popoarele să devină o familie întreagă. Familia de astăzi este în criză pentru că omul modern a pierdut familiaritatea cu Dumnezeu, care este Iubire. Revelaţia biblică este baza pentru redresarea familiei. Omul este fiinţă complementară, bărbat şi femeie.

Familia este o coexistenţă nu o existenţă paralelă. Nu este formată din monade paralele, ci este vorba de o coexistenţă pentru că omul este persoană nu individ, are un nume şi un chip, şi persoana se realizează ca persoană numai când iese în întâmpinarea celuilalt. În Sfânta Treime aceasta relaţie se numeşte perihoreză, adică fiecare Persoană are centrul vieţii sale o altă Persoană, nu pe sine însuşi.

Deci, nu este egocentrică, ci alterocentrică, celălalt este centrul atenţiei şi iubirii persoanei. Egoismul este depăşit de iubire, de autodăruire şi chiar de sacrificiu. De aceea este foarte greu de înţeles astăzi expresia iubire jertfelnică sau iubirea ca dăruire de sine”, a precizat patriarhul.

O conferinţă cu tema „Să convieţuim într-o perioadă de criză – familia lui Dumnezeu, familia omului, familia popoarelor” a avut loc în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

Organizată de Patriarhia Română şi Comunitatea Sant’Egidio, manifestarea a prilejuit o serie de intervenţii printre care conferinţele susţinute de: prof. dr. Andrei Riccardi, fondatorul Comunităţii Sant’Egidio, cardinalul Paul Poupard, pr. prof. dr. Vasile Răducă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

De asemenea, despre însemnătatea cultivării valorilor familiei creştine, ca şi despre rolul care-i revine acesteia în condiţiile crizei economice şi morale pe care o parcurge omenirea au vorbit: Léon Lemmens, episcop auxiliar de Mechelen-Bruxelles, pr. George Militaru, consilier al Sectorului Social – Filantropic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, conf. Dr. Adrian Lemeni, secretar de stat pentru Culte, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, monseniorul Marco Gnavi, directorul Biroului pentru ecumenism şi dialog interreligios al Diecezei de Roma, prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti.

Conferinţa a fost moderată de PS Părinte Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal.

În cadrul evenimentului, la care a participat patriarhul Daniel, a fost lansat volumul teologului francez Olivier Clément (1921 – 2009) cu titlul „Repere spirituale pentru omul de azi”, apărut recent în limba română la Editura Basilica a Patriarhiei Române cu un Cuvânt înainte al întâistătătorului BOR.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata