Predicţia cu sfârşitul lumii a împins o elevă din Rusia la sinucidere

0 5

O elevă de 14 ani din Mari El, o regiune din Federaţia Rusă, şi-a pus capăt zilelor, sub impactul predicţiei pastorului american Harold Camping, potrivit căruia la 21 mai trebuia să aibă loc Apocalipsa.

În jurnalul său, ea a scris că nu vrea să suporte chinurile Judecăţii de Apoi la un loc cu ceilalţi păcătoşi, relatează miercuri portalul Life News.

Adolescenta din Rusia şi-a pus capăt vieţii chiar sâmbătă, când conform predicţiei pastorului american, urma să se întâmple evenimentul. Dacă nu ar fi recurs la un astfel de gest radical, s-ar fi convins că pastorul nu este decât un escroc, scrie portalul citat.

Între timp, pastorul a recunoscut că s-a înşelat şi şi-a amânat predicţia pentru luna octombrie.

În prezent, poliţia încearcă să stabilească dacă fata avea legături cu vreo sectă din localitatea sa.

Acest caz nefericit a generat în unele media ruse dezbateri referitor la rolul mediatizării unor astfel de predicţii.

Potrivit sociologilor, în ultimul timp se remarcă o creştere a stării de spirit apocaliptice, asociată unor evenimente care au loc la nivel mondial: încălzirea globală, cutremurul din Japonia, situaţia din Orientul Mijlociu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata