Primarul comunei Tărtăşeşti şi şeful Serviciului Cooperare din CJ Dâmboviţa, arestaţi preventiv pentru mită

0

Primarul comunei Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, Ionel – Cristian Costache, şi şeful Serviciului Cooperare – Coordonare Autorităţi Locale din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Relu Gheorghe Anghelescu, au primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti.

Cei doi au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, edilul fiind acuzat de luare de mită, iar celălalt inculpat de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi inculpatul Anghelescu a fost prins luni în flagrant de procurorii anticorupţie imediat după ce a primit de la denunţător suma de 100.000 lei.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în cursul lunilor aprilie – mai 2011, inculpatul Ionel – Cristian Costache a pretins de la administratorului unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) suma de 100.000 de lei pentru a considera ca executată o lucrare de extindere şi modernizare a iluminatului public în comuna Tărtăşeşti.

„Pentru acest contract, Primăria Tărtăşeşti achitase deja un avans în sumă de 300.000 lei în condiţiile în care lucrările nici măcar nu au fost începute. Mai mult, inculpatul Costache i-a comunicat denunţătorului că nu este necesar să execute lucrarea ci doar să facă unele mici reparaţii în mod superficial şi formal.

Banii au fost pretinşi şi primiţi cu ajutorul inculpatului Relu Gheorghe Anghelescu, şef Serviciu Cooperare – Coordonare Autorităţi Locale din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, urmând ca acesta să îşi oprească suma de 50.000 lei din totalul banilor daţi cu titlu de mită”, susţin procurorii anticorupţie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.