Vuvuzelele sunt cuiburi de microbi

0

Un om care suflă într-o vuvuzelă aruncă de 178 ori mai multe particule de salivă decât atunci strigă. Se ştie deja că vedeta ultimei ediţii a Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud nu face bine la nervi.

Un studiu britanic arată însă că vuvuzela se poate transforma într-un important vector de transmitere a bolilor şi infecţiilor, relatează site-ul BBC News World.

Incriminate sunt particulele de salivă care ies când utilizatorul se forţează să producă sunetul specific.

Alături de echipa sa, dr Ruth McNerney, de la Şcoala de igienă şi medicină tropicală din Londra, a studiat aerul suflat în vuvuzele de opt „muzicanţi” voluntari.

Rezultatele sunt elocvente: cercetătorii au numărat în medie 658.000 particule de salivă pe litru de aer la fiecare suflat în trompetă, faţă de 3.700 particule atunci când au strigat.

„Ca şi în cazul tusei şi strănutului, trebuie luate măsuri pentru a evita răspândirea bolilor”, arată cercetătoarea. Recomandările ei i-ar putea determina pe organizatorii Jocurilor Olimpice din 2012 de la Londra să interzică vuvuzelele la competiţii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.