CEA MAI DETALIATĂ IMAGINE A UNEI GĂURI NEGRE de până acum

0

– Gaurile negre gigantice din centrul galaxiilor se invart acum mai rapid ca niciodata, potrivit astronomilor britanici. Cercetarile acestora arata ca, in trecut, cand Universul era la jumatate fata de dimensiunile prezente, practic toate aceste gauri negre aveau rotatii foarte lente, pe cand astazi o parte din ele au rotatii foarte rapide.

– Uimitor de frumoasa, aceasta este cea mai detaliata imagine a jeturilor de particule care erup dintr-o gaura neagra de proportii uriase

 

Imaginea arata o regiune din apropierea galaxiei Centurion A. Caracteristicile radio-emitatoare, vizibile la intervale mici, de 15 zile-lumina, sunt „deliciul” oamenilor de ştiinţă, dat fiind faptul că, dintre toate fotografiile cu jeturi galactice facute pana acum, aceasta are rezolutia cea mai mare. Imaginea a fost facuta utilizand unde telescopice localizate de-a lungul Emisferei Sudice, scrie publicatia Dailymail.

Cercetatoarea Cornelia Muller, de la Universitatea Erlangen – Nuremberg din Germania, a spus: „Aceste jeturi apar la fel ca si cum materia se apropie de gaura neagra, dar încă nu stim detalii despre cum se formeaza aceste gauri si cum se mentin singure”.

Centurion A contine o gaura neagra de proportii uriase, avand o greutate de 55 de milioane ori mai mare decat masa Soarelui.
Cunoscuta si sub numele de NGC 5128, este localizata la aproximativ 12 milioane ani-lumina in constelatia Centurionului si este una din primele surse celestiale de unde radio identificate de la o galaxie.

Galaxia Centurion A este unul dintre cele mai mari si luminoase obiecte de pe cer, fiind aproape 20 de ori mai mare decât luna plină. Aceasta este datorita faptului ca galaxia sta ca intr-un cuib, intre o pereche de loburi radio-emitatoare uriase, fiecare lungi de aproape 1 milion ani-lumina. Aceste loburi sunt umplute cu materia care curge din jeturile particulelor, in apropiere de centrul gaurii negre a galaxiei. Astronomii estimeaza ca materia situata la baza acestor jeturi zboara in exterior cu aproape o treime din viteza luminii.

Folosind o matrice intercontinentala formata de la 9 telescoape radio, cercetatorii de la proiectul Tanami au fost capabili sa se apropie efectiv de cel mai intim punct al galaxiei.
Roopesh Ojha, de la Centrul NASA al Zborului Spatial Goddard din Greenbelt, Maryland a declarat: „Tehnicile avansate ale computerului ne permit sa combinam datele de la mai multe telescoape individuale spre a obţine imagini cu o claritate pe care ar putea să o dea doar un telescop gigant, aproape la fel de mare ca Pamantul insusi”. Acesta a adaugat că astfel de  imagini detaliate ale structurii jeturilor vor ajuta astronomii sa determine cum se formeaza gaurile negre.

FOTO 2: Aproape de Calea Lactee, Galaxia NGC 5128 – gazda a surselor radio ale lui Centurion A. Este localizata la 12 milioane de ani-lumina departare

Jeturile interactioneaza puternic cu gazul din jurul lor, uneori cu posibilitatea de a schimba rata de formare a stelelor galaxiei. Jeturile joaca un rol important, dar putin inteles, in formarea si evolutia galaxiilor.

Telescopul Spatial cu raza Gama Fermi al NASA a detectat o multime de radiatii de energie puternica dinspre regiunea centrala a lui Centurion A. Cercetatorul Mathias Kadler, de la Universitatea din Wuerzburg din Germania, a spus: „Aceste radiatii sunt de miliarde de ori mai pline de energie decat undele radio pe care le detectam. De unde isi au originea? Acesta ramane un mister„.

FOTO 3, 4: Uriasa galaxie NGC 5128 (stanga), in forma eliptica. Loburi vaste radio-emitatoare (aratate in portocaliu in aceasta compozitie optica) s-au extins în aproape 1 milion ani-lumina dinspre galaxie.

„Gauri negre uriase se invart mai rapid ca niciodata”

Gaurile negre uriase din centrul galaxiilor se invart, in medie, mai rapid ca niciodata, potrivit astronomilor britanici. Dr. Alejo Martinez-Sansigre, de la Universitatea din Portsmouth, si profesorul Steve Rawlings, de la Universitatea Oxford, au facut descoperirea utilizand unde radio, optice si date cu raze X.

Au comparat modelele teoretice de rotatie a gaurilor negre si au descoperit ca datele de observare pot explica popularea gaurilor negre cu jeturi.

Folosind datele radio, ei au fost capabili sa probeze popularea gaurilor negre, deducand cresterea puterii jeturilor.

Estimand cum fac rost de material – in procesul de acumulare – cercetatorii au putut atunci presupune cat de rapid se invart aceste obiecte.

Observatiile dau totodata informatii si despre cum a evoluat procesul de rotatie a gaurilor negre. In trecut, cand Universul era la jumatate fata de dimensiunile prezente, practic toate aceste gauri negre aveau rotatii foarte lente, pe cand astazi o parte din ele au rotatii foarte rapide. Cercetarea este publicata in jurnalul „Notatii lunare ale Societatii astronomice regale”.

FOTO 5: Oamenii de stiinta au combinat date de la 9 telescoape localizate pe 4 continente pentru a putea captura aceste imagini.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.