Ialomiţianu este mulţumit de activitatea lui Blejnar, dar îl va suspenda în cazul începerii urmăririi penale

0

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a afirmat, miercuri, că este mulţumit de activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) privind colectarea veniturilor, dar a precizat că şeful Fiscului va fi suspendat în cazul în care se va începe urmărirea penală împotriva sa.

„MFP va susţine toate instituţiile – DNA, DIICOT – să îşi continue întreaga activitate privind depistarea celor care încalcă legea. În momentul în care avem de la o instituţie – DIICOT, DNA (comunicarea – n.a.) că s-a început urmărirea penală împotriva vreunui coleg atunci aplicăm legea – suspendarea.

Aţi văzut şi legat de Alba că acei colegi, care au fost reţinuţi şi după aceea arestaţi preventiv, au fost suspendaţi”, a spus Ialomiţianu, întrebat de situaţia preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a spus că ANAF îşi face treaba „atât timp cât a realizat în 2010 cel mai mare procent din PIB privind încasările la buget”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.