Liga Nordului renunţă momentan la intenţia de a transfera ministerele în nordul Italiei

0 4

Cotidienele italiene observă în ediţiile de miercuri că tensiunile între aliaţii din executiv sunt din ce în ce mai mari. Preşedintele Ligii Nordului, Umberto Bossi, a acceptat propunerea lui Berlusconi de a renunţa la ideea transferului a cel puţin trei ministere în nordul Italiei.

În schimb, a propus modificarea legii electorale care a stârnit nemulţumirea partidului lui Berlusconi, Poporul Libertăţii.

Cotidianul Corriere della Sera subliniază că provocările Ligii Nordului faţă de Berlusconi se datorează campaniei electorale pentru turul al doilea de scrutin la Milano şi Napoli.

În acelaşi timp, partidul Poporul Libertăţii are o atitudine diplomatică pe care şi-o va schimba imediat după rezultatul alegerilor, săptămâna viitoare. Dar tensiunile cresc în alianţa de guvernământ pe măsură ce iniţiativele Ligii Nordului şochează electoratul.

După cererea de a transfera trei ministere la Milano, Bossi a propus modificarea legii electorale care implică şi un guvern tehnic în cazul în care cel formal încetează să funcţioneze dacă nu se mai bucură de susţinerea parlamentului. Cotidianul observă că răspunsul din partea lui Berlusconi va veni după alegeri şi nu va fi unul blând.

Între timp, activitatea parlamentară continuă, în pofida divergenţelor. Camera Deputaţilor a aprobat marţi un decret care blochează orice activitate a centralelor nucleare, scrie cotidianul Il Messaggero.

„Abrogarea dispoziţiilor privitoare la realizarea a noi sisteme nucleare” este pasajul din decretul „Omnibus” care interzice reactivarea centralelor nucleare prevăzută de legea 99 din 2009.

Decretul va fi discutat miercuri la Senat. Norma ar putea bloca şi referendumul popular programat pentru 12 şi 13 iunie, prin care se cerea cetăţenilor să se exprime cu privire la reactivarea centralelor nucleare, la privatizarea apei potabile şi la impedimentul legitim. Curtea de Casaţie va decide dacă referendumul va avea loc.

Guvernul este solicitat să rezolve problema celor 2.551 de muncitori care ar putea fi disponibilizaţi după închiderea a două fabrici, la Napoli şi Genova, gestionate de Fincantieri, informează cotidianul La Stampa.

Sute de muncitori au ieşit marţi în stradă pentru a protesta împotriva disponibilizărilor. Administratorul delegat Giuseppe Bono a motivat că măsura este necesară „pentru a salva întreaga societate”. Manifestaţiile s-au soldat cu trei răniţi la Genova şi cu ocuparea sediului primăriei din Castellammare di Stabia /Napoli/. Ministrul pentru dezvoltare economică, Paolo Romano, i-a convocat pe reprezentaţii societăţii şi sindicalişti la o masă rotundă programată în 3 iunie.

Cotidianul La Repubblica alege ca temă centrală ancheta predecesorului ministrului Romano, Claudio Scajola, care a fost nevoit să demisioneze în 2010 în urma unei anchete deschise de Procuratura din Roma.

Fostul ministru Scajola este acuzat de corupţie după ce investigatorii au descoperit că demnitarul a cumpărat o casă lângă celebrul monument Colosseum la un preţ derizoriu. Ancheta s-a extins la mai mulţi întreprinzători care au câştigat licitaţiile pentru reconstrucţia oraşului L’Aquila după cutremurul din 2009.

Potrivit procurorilor de la Parchetul din Perugia, unul dintre antreprenori, Diego Anemone, se ocupa de cheltuielile cotidiene ale fostului ministru, ale şefului Protecţiei Civile Guido Bertolaso şi ale preşedintelui Consiliului Superior al Lucrărilor Publice Angelo Balducci.

Toate informaţiile au fost descoperite în calculatorul lui Anemone şi depuse marţi la dosar. Procurorii au cerut în aceeaşi zi ca fostul ministru Claudio Scajola să fie anchetat şi pentru tăinuire.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata