Steaua – Dinamo 2-1 în finala Cupei României-Timişoreana la fotbal

0

Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României-Timişoreana la fotbal, după ce a învins în finală pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1 (1-1), miercuri (25 mai), pe Stadionul Tineretului din Braşov.

Nicolae Dică (24) a deschis scorul pentru Steaua, din lovitură liberă, dinamoviştii au egalat prin Gabriel Torje (33), tot din lovitură liberă, golul victoriei Stelei fiind de fapt un autogol al lui Ştefan Bărboianu (50).

Debutul de meci a fost fulminant, cu Dinamo ratând prima mare ocazie în chiar minutul 2: Gardoş a greşit o minge în faţa careului, Torje a interceptat, a pătruns şi a şutat, balonul muşcând transversala porţii lui Tătăruşanu.

Steaua a replicat imediat, dar arbitrul Avram nu a dictat penalty-ul cuvenit la intervenţia lui Moţi asupra lui Nicoliţă, în careul dinamovist (4). Steliştii au continuat perioada mai bună de joc şi au ratat ocazie după ocazie la poarta lui Bălgrădean: voleul lui Surdu voleu din 8 metri a fost respins în corner de un fundaş (6), Nicoliţă a reluat pe lângă poartă din 6 metri (8), iar lovitura de cap a lui Gardoş a fost reţinută de portar (15).

După ce Alexe a avertizat defensiva stelistă cu un şut în plasa laterală (21), formaţia din Ghencea a deschis scorul din lovitură liberă de la 18 metri prin Dică (24): 1-0. Imediat după reuşită, Nicolae Dică i-a dedicat golul lui Cosmin Olăroiu: ”Oli rămâi la Steaua, Ghencea e casa ta”.

Steaua a avut şansa să tranşeze soarta partidei, dar Bilaşco (28) a reluat peste poartă din poziţie excelentă, la centrarea perfectă a lui Nicoliţă.

Dinamo a ieşit la joc şi a reuşit egalarea la prima ocazie: Torje a fost faultat la marginea careului şi tot el a transformat lovitura liberă de la circa 20 de metri: 1-1 (33).

Până la finalul primei părţi, tot Steaua a avut şanse de gol, dar lovitura de cap a lui Nicoliţă (34) a ocolit poarta lui Dinamo, iar mingea trimisă cu capul de Gardoş (43), reluare cu capul din careu, a fost scoasă de Bălgrădean.

La reluare, Steaua a trecut în avantaj după doar cinci minute, când Bărboianu a marcat nefericit în propria poartă, cu un şut imparabil (50). Golul Stelei a fost urmat de torţe aruncate în teren de galeria stelistă. Meciul a fost întrerupt pentru circa două minute de arbitru şi Mihai Stoica, managerul Stelei, a traversat terenul pentru a calma suporterii roş-albaştri. Stoica a fost trimis în tribune de Avram, pentru că nu a avut acordul arbitrul pentru intervenţie. O nouă fază controversată a avut loc în minutul 60, când Torje, în poziţie clară de centrare, a fost intimidat de o torţă aruncată din galeria stelistă pe teren, foarte aproape de el.

Dinamo preluat controlul jocului şi a căutat egalarea, dar tot Steaua a ratat o ocazie clară, prin Surdu, pe o contră, şutul său trecând mult peste poartă (71). Tot Surdu a fost în prim plan în minutul 80, când a tras la colţul scurt, dat Bălgrădean a respins.

Dinamo a fost aproape de egalare (84), când Torje centrat, iar Galamaz a deviat periculos în corner. Surdu (84), pe contraatac, a ratat incredibil, după ce a fost la un moment dat singur cu portarul.

Ultima şansă de egalare a dinamoviştilor a fost ratată de Moţi (90+3), a cărui lovitură de cap a fost reţinută de Tătăruşanu. Emeghara a lovit mingea cu mâna în careul Stelei, în ultimele momente ale prelungirilor (90+5), dar arbitrul Avram nu a acordat penalty.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.