Teroriştii egipteni se prezintă la alegeri

0

Gama’a al-Islamiyya gruparea teroristă cea mai fanatică din Egipt – responsabilă a asasinării fostului preşedinte Anwar al Sadat în 1981 şi a masacrului celor 58 de turişti de la Luxor în 1997 – şi-a anunţat intenţia de a se transforma în partid politic pentru a participa la alegerile parlamentare din septembrie, primele libere după căderea dictaturii Mubarak, informează miercuri (25 mai 2011) ziarul ABC.

Potrivit prognozelor, expectativele lor sunt însă departe de cele ale islamismului moderat al Fraţilor Musulmani – care aspiră să obţină jumătate din mandatele noului Parlament egiptean – dar vor contribui la consolidarea unui bloc fundamentalist compact, care a tras deja semnalul de alarmă în rândul minorităţilor religioase, mai ales creştine.

Anunţul, făcut la Cairo de lideri ai Gama”a al-Islamiyya, este însoţit de „garanţii” potrivit cărora gruparea „a abandonat calea violenţei” care a făcut-o tragic celebră după atentatele teroriste din anii 80 şi 90. Preşedintele Mubarak a reprimat-o cu duritate, mai ales după atentatele asupra turiştilor de la Luxor, care au dat o grea lovitură turismului egiptean.

Intrarea în politică a islamiştilor egipteni pare să dea argumente celor care privesc cu suspiciune relaţiile dintre fundamentalism şi autorităţile militare ale regimului de tranziţie. Mai ales Israelul se teme ca noul regim egiptean să preconizeze pe termen mediu o abrogare a relaţiilor de pace dintre cele două state.

Alegerile parlamentare din Egipt sunt anunţate pentru septembrie. În princ ipiu, atât Fraţii Musulmani – grupul politic cel mai bine organizat din ţară, la vremea sa tolerat de Mubarak – cât şi Gama”a al-Islamiyya au respins posibilitatea prezentării unui candidat la preşedinţie, din motive tactice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.