Adrian Năstase: Programul USL – rezultatul unui dialog. Avem nevoie de un stat responsabil care să reprezinte interesele românilor

0

Programul economic al Uniunii Social Liberale (USL) reprezintă rezultatul unui dialog între două guvernări cu anumite reuşite, între două ideologii, considerate uneori foarte îndepărtate, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, la conferinţa de presă ocazionată de lansarea programului economic al USL.

”Problema noastră, din păcate, în momentul de faţă, cred, una dintre ele, este un anumit grad de autism, lipsa de a dialoga. Avem nevoie de un stat responsabil care să reprezinte cu adevărat interesele românilor. Solidaritatea este un concept necesar pentru viziunea de guvernare, a spus Năstase.

El a ţinut să sublinieze capacitatea social-democraţilor şi a liberalilor de a dialoga în anii de guvernare, experienţele şi realizările celor două formaţiuni şi a pledat pentru punerea în acord a acestora pentru găsirea unor soluţii, a unui model care să ajute România să reintre pe ”un traseu european”.

”Am impresia că am derapat de pe acest traseu. Se împlinesc patru ani de când am devenit membri ai Uniunii Europene. Rezultatul: am făcut sacrificii, unele concesii. Din păcate beneficiile nu sunt pe măsură. Cred că putem să obţinem ceea ce ne propunem pe baza acestui dialog”, a spus Adrian Năstase.

El a adăugat că este necesară funcţionarea unui ”triunghi” care să asigure, pe de o parte, stabilitate macroeconomică, o componentă de stabilitate politică, ”fără de care nimic nu poate să reziste, oricât de bun ar fi un proiect economic” şi pace socială şi a spus că programul USL, măsurile propuse, reprezintă o platformă prin care se doreşte identificarea soluţiilor necesare a fi puse în practică la momentul guvernării.
”Viziunea noastră este bazată pe dialog şi solidaritate. Noi trebuie să creăm încredere internă şi credibilitate externă”, a mai spus Năstase.

Referindu-se la programul economic propus de USL preşedintele Consiliului Naţional al PSD a spus că acesta este un program agreat, discutat de toate formaţiunile care compun Uniunea şi nu unul însuşit şi că prin el s-a încercat găsirea unor soluţii pentru ca România să iasă din criza economică şi situaţia de haos în care se află.

”Programul este unul agreat de toate formaţiunile şi nu unul însuşit, prin care căutăm să facem concesii sau compromisuri pentru a ajunge la putere. (…) Felul în care am lucrat (n.r. la program) cred că este o garanţie pentru ceea ce vom face în continuare. (…) Faptul că am reuşi la nivel central să realizăm acest dialog, la nivel local (…) reprezintă o bază pentru o acţiune politică responsabilă. Acesta trebuie să fie obiectivul care să ne anime”, a subliniat Adrian Năstase.

Liderul social-democrat a adăugat că Uniunea va avea un ansamblu de acţiuni viitoare care ”să încerce să remotiveze societatea românească în proiectele de viitor”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.