Aliaţii se împotmolesc în Libia

0

Revolta transformată în război a sfârşit prin a împărţi Libia în două.

La vest, Tripoli, tot mai izolat şi cu regimul lui Muamamr Gaddafi baricadat şi surd la presiunile internaţionale de a pune capăt celor patru decenii de dictatură.

La est, Benghazi, bastionul nesigur al rebelilor şi speranţa unei noi Libii, care imploră o comunitate internaţională incapabilă să pună capăt acestei tragedii. Primăvara Arabă este, deocamdată, departe de a deschide calea unei tranziţii în această ţară maghrebiană care se adânceşte, tot mai mult, pe un drum fără ieşire, notează joi (26 mai 2011) ziarul ABC.

Între timp, vecini precum Tunisia şi Egipt au intrat pe un drum al tranziţiei menit să pună capăt mandatelor lui Ben Ali şi Hosni Mubarak. Gaddafi trebuie să plece şi este opinia majoritară, dar nu toţi coincid în privinţa metodei alese.

Bombardamentele şi închiderea spaţiului aerian, impuse la 19 martie, nu au reuşit să oprească războiul, nici să-l pună pe fugă pe dictator şi nici să asigure imunitatea civililor. La incertitudinea declanşată de acest conflict se adaugă şi refuzul inexplicabil de a acţiona în alte focare, precum Siria. Iar conflictul libian, care durează deja de o sută de zile, se împotmoleşte văzând cu ochii.

Bombele lansate de NATO acum două luni par să fi întărit şi mai mult determinarea lui Gaddafi şi a familiei sale, care nu dau semne de slăbiciune în dorinţa de a rămâne la putere.

Este exact opusul a ceea ce s-a dorit, deşi finalitatea oficială a atacurilor, conform rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate, era de a-i apăra pe civilii care s-au ridicat împotriva a 42 de ani de dictatură.

Infrastructurile regimului se deteriorează treptat, dar inima lui întruchipată de colonel, continuă să bată în cartierul general din Bab Al Azizia. Nici ameninţările, nici sancţiunile nu par să-l impresioneze. Alianţa internaţională insistă că scopul nu este de a-l anihila fizica pe Gaddafi, dar săptămânile trec iar acesta – din ascunzătoarea lui – câştigă lupta pentru supravieţuire.

Deşi contactele i se epuizează, liderul libian nu este izolat. Emisarii lui au fost primiţi recent la Moscova, luni va fi vizitat de preşedintele sud-african, Jacob Zuma, iar ministrul său al petrolului care s-a crezut iniţial că dezertase, negociază de fapt în străinătate cu companii internaţionale.

Şeful armatei insurgenţilor, Abdelfatah Yunes, nu a făcut progrese importante pe terenul militar în faţa forţelor guvernamentale, nici măcar cu ajutorul bombardamentelor coaliţiei. Iar opozanţii rămân în aşteptarea unei eventuale intervenţii terestre a trupelor internaţionale, ceea ce ar împotmoli şi mai mult conflictul. Linia frontului nu a variat în ultimele săptămâni şi, cu mici excepţii precum bastionul insurgent de la Misrata în vest, ţara rămâne împărţită în două.

Guvernul opoziţiei – Consiliul Naţional de Tranziţie /CNT/ – condus de fostul ministru de justiţie al lui Gaddafi, Mustafa Abduljalil, a făcut totuşi câţiva paşi pe plan internaţional.

Pe plan intern, teritoriul care se află sub noua autoritate a făcut mici progrese, precum o presă liberă dar încă în scutece, departe însă de maturitatea conferită de experienţă. Autonomia economică, preponderent dependentă de petrol, este însă o chestiune mai complicată. Faţă de Tripoli, con numeroase reprezentanţe în străinătate închise de conflict, Benghazi a devenit buricul diplomatic al Libiei.

Aici există o reprezentanţă a Uniunii Europene, al cărei sediu a fost inaugurat săptămâna trecută de şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

Recunoaşterea noii autorităţi nu are încă statut oficial, ca în cazurile SUA şi Marii Britanii. Dar este un formalism care se eschivează fără mari probleme.

La Washington se va deschide un birou al Consiliului insurgenţilor. Germania – la fel ca Uniunea Africană – insistă că soluţia trebuie să fie politică. Rusia, care menţine contacte cu cele două tabere, este de părere că NATO îşi depăşeşte mandatul cu atacurile asupra capitalei.

Între timp, Abduljalil şi ai săi călătoresc prin lume plantând sâmburii opoziţiei regimului în perspectiva unei ipotetice abandonări a puterii de Gaddafi, dar războiul civil continuă şi nimeni nu poate să-i prevadă sfârşitul.

Ultima soluţie propusă este recurgerea la elicoptere de luptă pentru câştiga eficienţă. În timp ce populaţia libiană, ca în orice război, se confruntă cu o criză umanitară fără precedent.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.