Armata chineză are de acum o unitate de elită pentru combaterea atacurilor cibernetice

0

Armata chineză are de acum o unitate de elită care va dejuca atacurile cibernetice, a anunţat vineri cotidianul de limbă engleză Global Times, asigurând că nu este vorba despre pregătirea unei „armate de hackeri”.

„Atacurile cibernetice au ajuns să fie o problemă internaţională, care afectează atât domeniul civil, cât şi pe cel militar”, a declarat în cursul acestei săptămâni purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, citat de ziarul citat de AFP.

„China este relativ slabă în materie de securitate cibernetică şi a fost luată adesea drept ţintă”, a adăugat purtătorul de cuvânt. Unitatea specială, căreia Beijingul îi alocă câteva milioane de euro, este formată dintr-un nucleu de 30 de persoane, numit „echipa ciber-albastră”, aflată în subordinea comandamentului militar din regiunea Canton (sud), precizează cotidianul.

Statele Unite, Australia, Germania şi alte ţări occidentale acuză de câtăva vreme China că întreprinde atacuri cibernetice împotriva sistemelor informatice ale unor guverne şi companii din lumea întreagă.

Global Times consideră însă că „uneori se exagerează în privinţa capacităţilor Chinei. Ea este acuzată de presa străină, fără dovezi clare, de atacuri cibernetice împotriva Statelor Unite şi Europei”.

„China trebuie să dezvolte o unitate puternică de apărare împotriva atacurilor cibernetice. Altfel, va rămâne la mila celorlalte puteri”, adaugă ziarul.

În luna februarie, firma americană se securitate informatică McAfee a afirmat că hackeri din China au pătruns în reţelele informatice ale unor companii multinaţionale de petrol, furând documente financiare pentru licitaţii şi alte informaţii confidenţiale.

Potrivit unor telegrame diplomatice publicate de Wikileaks, Statele Unite sunt convinse că, la ordinul unor înalţi lideri chinezi, au fost lansate campanii de atacuri informatice împotriva Google, ca şi a guvernelor occidentale.

Într-una din aceste telegrame, ambasada americană de la Beijing informează că a aflat de la o „sursă chineză” că Biroul politic al Partidului comunist chinez (vârful piramidei puterii din China) a ordonat asemenea atacuri de-a lungul anilor împotriva Statelor Unite şi aliaţilor săi, ca şi împotriva lui Dalai Lama, şeful spiritual în exil al tibetanilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.