Peste 2.300 de structuri de cazare au primit autorizaţie de funcţionare în primele cinci luni din 2011

0 5

Un număr de 2.355 de structuri de cazare au primit autorizaţii de funcţionare în primele cinci luni ale anului 2011, în creştere cu 250% faţă de cele acordate în anul 2010, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

De asemenea, 551 de agenţii de turism au primit autorizaţii, în primele cinci luni ale anului 2011, numărul acestora fiind în creştere cu 23,5% comparativ cu cele din 2010.

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie – mai 2011 au fost emise autorizaţii de funcţionare pentru 1.456 de structuri de alimentaţie publică, numărul acestora fiind cu 160% mai mare faţă de cel din 2010.

În anul 2010, eliberarea certificatelor de clasificare şi a licenţelor de turism s-a efectuat începând cu sfârşitul lunii martie din cauza lipsei formularelor.

Structurile de primire turistice care nu funcţionează începând cu deschiderea sezonului estival vor primi amenzi cuprinse între 2.000 lei şi 50.000 lei, în funcţie de perioada întârzierilor, potrivit unui proiect de Hotărâre privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, lansat în dezbatere interministerială de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Vor primi amendă de la 2.000 lei la 6.000 lei structurile de primire turistice care nu funcţionează începând cu data de 1 mai a fiecărui an, amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei structurile de primire turistice care nu funcţionează începând cu data de 15 mai a fiecărui an, şi amendă cuprinsă între 20.000 lei şi 30.000 lei cele care nu funcţionează începând cu data de 1 iunie a fiecărui an.

De asemenea, structurile de primire turistice care nu funcţionează la data de 15 iunie a fiecărui an vor fi amendate cu sume între 30.000 lei şi 40.000 lei, iar cele care nu funcţionează după data de 1 iulie a fiecărui an, până la sfârşitul sezonului estival vor primi amendă cuprinsă între 40.000 lei şi 50.000 lei şi retragerea certificatului de clasificare.

Amenzile pentru întârzierea deschiderii structurilor de primire turistice au fost majorate prin intermediul proiectului de act normativ.

Operatorii economici din turism vor fi obligaţi să furnizeze informaţii reale cu privire la denumirea, tipul structurii de primire turistice, categoriei de clasificare sau serviciile prestate în materialele promovare, în oferte şi pe propriile pagini de internet, potrivit sursei citate.

Totodată, aceştia vor fi obligaţi să expună în mod lizibil şi vizibil copia certificatului de clasificare sau a licenţei de turism, în actul normativ în vigoare nefiind o precizare expresă în acest sens.

Pentru obţinerea certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice, solicitantul depune declaraţia standardizată dată pe propria răspundere, la sediul autorităţii administraţiei publice centrale responsabile în domeniul turismului, însoţită de documentaţia completă prevăzută în normele metodologice care reglementează condiţiile şi criteriile de autorizare a structurilor de primire turistice, înainte de darea lor în folosinţă, potrivit proiectului de act normativ.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata