Traian Băsescu, dezamăgit de Ministerul Mediului în privinţa absorbţiei fondurilor europene

0 14

Preşedintele Traian Băsescu susţine că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sunt „campioane” în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, declarându-se, din acest punct de vedere, dezamăgit de Ministerul Mediului şi Pădurilor.

„Sunt două ministere care sunt campioane (la absorbţia fondurilor europene – n.r.) acum, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerul Muncii. Sper să vină un al treilea minister campion, să spunem, Ministerul Transporturilor, care a terminat un număr mare de licitaţii şi începe să plătească avansurile.

Dar, cum avem şi ministere care merg foarte slab din punct de vedere al absorbţiei, n-aş vrea să le enumăr. Dacă mă întrebaţi, vă spun că sunt dezamăgit de Ministerul Mediului cum merge cu absorbţia fondurilor. Era un minister foarte bine cotat şi acum văd că merge destul de slab”, a declarat şeful statului, joi, la RRA.

Preşedintele susţine, însă, că există o problemă în ceea ce priveşte implementarea proiectelor europene chiar şi la ministerele care stau bine la acest capitol, în sensul în care apar clientelismul şi conflictul de interese. „Însă şi la ministerele cu absorbţie este o problemă, eu vă spun o problemă pe care o ştiu de la Bruxelles. Spre exemplu, ministerul care are cel mai mare grad de absorbţie şi plăţi efective este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

La zi au peste 20% plăţi, vreo 750 de milioane de euro au plătit şi au contracte semnate de 3,8 miliarde. Este în regulă, dar marea problemă apare în implementare. Se transferă la consiliile judeţene sau la municipii banii, după care administraţia locală eludează procedurile.

Apare ori clientelismul, ori conflictul de interese. Deja sunt semnale extrem de serioase din acest punct de vedere şi mai bine ne oprim decât să continuăm aşa. Nu, ei nu riscă nimic, doar să îi viziteze DNA-ul, riscă la nerespectarea procedurilor”, a completat Băsescu.

Şeful statului a ţinut să transmită şi un avertisment către administraţiile locale, pentru a acorda mai multă atenţie respectării procedurilor pentru banii alocaţi prin fondurile europene. „Dacă îmi permiteţi, pentru că tot sunt la Radioul public, aş da un semnal către administraţiile publice locale: Atenţie la respectarea procedurilor pentru banii alocaţi de la Ministerul Dezvoltării, de la Ministerul Agriculturii, de la Ministerul Mediului.

Respectaţi procedurile, pentru că deja sunt semnale foarte serioase că banii vor fi ceruţi înapoi. (…) Nu vreau să enumăr judeţele, pentru că s-ar putea interpreta politic, dar este în neregulă şi riscăm să plătim bani grei înapoi”, a explicat preşedintele Băsescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.